Era în anul 1793, în toiul Revoluției Franceze. Unul dintre șefii Republicii, care asistase la prădarea bisericilor și la uciderea preoților, Reveillere-Lepaux, și-a spus: „A sosit momentul să-l înlocuim pe Isus Cristos. Voi forma o nouă religie, de acord cu rațiunea și progresul. După câteva luni de încercări de a o propaga, dezamăgit, s-a dus să-l vadă pe primul consul, Napoleon Bonaparte. Intristat, i-a spus: „Incredibil, domnule. Religia mea atât de rațională și frumoasă nu prinde. „Cetățene – i-a spus Napoleon -, vreți într-adevăr să-i faceți concurență lui Isus Cristos? Nu există decât un singur mijloc. Faceți ceea ce cut el: lăsați-vă răstignit într-o vineri și încercați să înviați duminică”. Lepaux nu a considerat convenabil să se aventureze într-o asemenea probă.

 

Isus Cristos este unicul om care a fost capabil să  împartă istoria umană în două jumătăți: înainte de Cristos și după Cristos. Astăzi, în orice localitate de pe  pământ, în momentul așezării evenimentelor vieții în rafturile timpului, trebuie să fie luat el ca punct de referință. Doctrina sa este patrimoniu al umanității și constituie culmea gândirii sale. Până și Revoluția Franceză însăși a atacat creștinismul arborând steagurile pe care de la el le primise: libertate, egalitate și fraternitate.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013