ISUS L-A VĂZUT…

LECTURA I
Pe temeliile cetăţii erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai mielului.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 21,9b-14
Îngerul a vorbit cu mine, spunându-mi: “Vino şi-ţi voi arăta mireasa, soţia mielului!” 10 Şi m-a luat în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu. 11 Ea avea gloria lui Dumnezeu. Splendoarea ei era ca a unei pietre de mare preţ, ca a unei pietre de iaspis cristalin. 12 Ea avea un zid mare şi înalt, cu douăsprezece porţi, iar deasupra porţilor erau doisprezece îngeri şi numele înscrise, care sunt numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israel: 13 la răsărit, trei porţi; la miazănoapte, trei porţi; la miazăzi, trei porţi şi la apus, trei porţi. 14 Iar zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai mielului.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),10-11.12-13ab.17-18 (R.: cf. 12)
R.: Sfinţii tăi, Doamne, cântă slava împărăţiei tale.
10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
şi să vorbească despre puterea ta! R.
12 Credincioşii tăi să facă cunoscute
tuturor oamenilor faptele puterii tale
şi gloria plină de strălucire a domniei tale!
13ab Împărăţia ta este împărăţia tuturor veacurilor
şi stăpânirea ta va dăinui din generaţie în generaţie. R.
17 Drept este Domnul pe toate căile sale
şi credincios în toate lucrările sale.
18 Domnul este alături de toţi cei care-l cheamă,
de toţi cei care-l cheamă în adevăr. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 1,49b
(Aleluia) Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel! (Aleluia)
EVANGHELIA
Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,45-51
În acel timp, Filip l-a întâlnit pe Natanael şi i-a zis: “L-am găsit pe cel despre care au scris Moise în Lege şi Profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”. 46 Dar Natanael i-a zis: “Poate fi ceva bun din Nazaret?” Filip i-a zis: “Vino şi vezi!” 47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: “Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: “De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: “Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: “Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: “Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: “Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.
Cuvântul Domnului
Doamne, Dumnezeule, Tu m-ai chemat pe nume. M-ai cunoscut din veșnicie. Ai știut cine vor fi părinții mei și unde voi crește. Ai avut grijă de mine în toți acești ani. Continuă să mă călăuzești și să mă îndrumi ca să mă bucur de viața veșnică alături de Tine și de toți cei dragi mie.
Numele primilor cinci apostoli
Evangheliile ne oferă, într-o bună măsură, numele apostolilor lui Isus. De cele mai multe ori, primim patru indicii de identificare: numele lor, „porecla” lor, numele tatălui lor și numele orașului lor natal. Primul dintre apostoli, Simon, era fiul lui Ioan (sau Iona), era din Cafarnaum și a primit numele „Petru” (Kephas, care înseamnă „stâncă”). Numele „Simon” înseamnă „a asculta” sau „a auzi”. Bărbații evrei din secolul I d. Cr. Erau numiți Simon nu numai pentru că acesta era unul dintre cei doisprezece fii ai lui Iacob, ci și pentru că Simon a fost, de asemenea, unul dintre Macabei, care au condus o revoltă împotriva autorităților grecești (seleucide) și a reconsacrat Templul pângărit. Numele de familie al lui Simon, „Bar-Jonah” (Fiul lui Iona), este probabil simbolic sau a fost o prescurtare de la „Bar-Johanan” (Fiul lui Ioan). Sensul simbolic se referă la paralelele dintre Iona, trimis să predice în capitala Ninive, și Simon Petru, trimis să predice în capitala Roma. Fratele lui Simon era Andrei. Andrei era un nume grecesc care înseamnă „bărbătesc” sau „viril”. Al treilea și al patrulea apostol au fost Iacob și Ioan. Ei erau fiii lui Zebedeu și erau din orașul Betsaida. Li s-a dat porecla „Boanerges”, care înseamnă „fii ai tunetului”. Iacob este o versiune greacă a numelui ebraic „Ya’akov”, care înseamnă „cel ce prinde de călcâi”. Ioan, pe de altă parte, înseamnă în ebraică „YHWW este milostiv” sau „binecuvântat de YHWH”. Al cincilea apostol a fost un colector de taxe. Numele său ebraic era Levi, care înseamnă „unit”. În calitate de colector de taxe, avea un nume grecesc, „Matei”. Acesta era o transliterare din ebraică, care însemna „darul lui YHWH”. Levi (Matei) locuia în Cafarnaum și numele tatălui său era „Alfeu”.
Numele următorilor șapte apostoli
Apostolul pe care îl sărbătorim astăzi a fost numit „Natanael”, care înseamnă „Dumnezeu a dat”. Tatăl său era „Talmai”. De aceea a fost numit și „Bartolomeu” sau „fiul lui Talmai”. El era din Cana, din Galileea. Isus nu i-a dat o poreclă, dar a subliniat faptul că, spre deosebire de Iacob (Israel) inițial, Natanael era un israelit fără viclenie sau duplicitate. Cel de-al șaptelea apostol se numea Simon și era poreclit „zelotul” sau „zelosul”. Celălalt epitet al său, „cananeanul”, provenea fie din aceeași rădăcină cu „zelot”, fie era o referire la localitatea sa natală, Cana. Este posibil ca Simon să fi fost unul dintre rudele lui Isus și să fi fost fiul lui Cleopa, fratele Sfântului Iosif. Cel de-al optulea apostol a fost numit Filip. Acesta era un nume grecesc care însemna „apropiat” sau „iubitor” de cai. La fel ca Simon Petru și Andrei, Filip era din orașul Betsaida și acest lucru explică deschiderea familiei sale față de un nume grecesc mai degrabă decât ebraic. Nu cunoaștem numele tatălui său. Cel de-al nouălea apostol a fost probabil un alt văr al lui Isus, numit Iacob. El a fost fiul lui Alfeu (cunoscut și sub numele de Cleopa). Era poreclit „fratele Domnului” și „cel drept”. Al zecelea apostol a fost Toma, care în aramaică și ebraică însemna „geamăn”. Porecla sau numele său grecesc era „Didymus”, care însemna „geamăn”. Ultimii doi apostoli au fost numiți Iuda, care înseamnă „laudă”. Iuda era un nume comun în secolul I, deoarece bărbații erau adesea numiți după eroii revoltei macabeilor. Iuda Tadeu a fost probabil fiul unui bărbat pe nume Iacob. Al doilea nume al său, Thaddai, înseamnă „inimă” sau „curajos”. El este distinct de Iuda Iscarioteanul, un nume care înseamnă „omul din Kerioth” sau „trădătorul”. Numele tatălui lui Iuda Iscarioteanul era Simon. Iuda Iscarioteanul a fost înlocuit de Matia, al cărui nume era același cu Matei și însemna „darul lui YHWH”.
Revelarea Noului Ierusalim
Prima lectură este luată din Cartea Apocalipsului și ne oferă o descriere simbolică a Noului Ierusalim. Descrierea făcută de Ioan Noului Ierusalim, Mireasa Mielului, creează un contrast cu viziunea vechiului Ierusalim, numit simbolic „Babilon”. Ioan își întreabă cititorii: Ce Ierusalim veți alege? În Noul Ierusalim, cele douăsprezece porți au numele triburilor lui Israel: „Israelul poate fi descris ca o poartă, deoarece prin promisiunile lui Dumnezeu față de el, întreaga lume intră în familia legământului Său. Fundațiile zidurilor cetății au pe ele numele celor doisprezece apostoli, însemnând că Biserica este construită pe ei. Aceasta este, desigur, o imagine împrumutată de la Isus, care a făcut din Petru piatra de temelie pe care este construită Biserica (cf. Mt 16,18). De asemenea, Paul explică faptul că Biserica este „zidită pe temelia apostolilor și profeților” (Ef 2,20)” (Barber, Coming Soon, 263). Biserica nu substituie Israelul. Mai curând, există atât continuitate, cât și noutate. Vocația inițială a Israelului de a fi o lumină pentru toate neamurile este împlinită de-a lungul secolelor prin slujirea apostolilor și prin lucrarea misionară a Bisericii.
Doamne Isuse, Tu ești Mântuitorul meu și al întregii lumi. Tu mă cunoști mai bine decât mă cunosc eu însumi. Îmi cunoști defectele și punctele mele forte, viciile și virtuțile, momentele în care am fost generos și când am fost egoist. Dă-mi darul adevăratei cunoașteri pentru a putea să-mi conformez viața mai bine cu Tine.
Cartea Apocalipsului ne încurajează să acționăm în așa fel încât numele noastre să nu fie șterse din Cartea Vieții. De asemenea, dacă rămânem credincioși, ne va fi dat un nume nou (Ap 2,17). Care sunt semnificațiile prenumelui meu? Știu de ce mi s-a dat numele pe care l-am primit? Care este semnificația numelui meu de la Mir? Îmi rezerv timp pentru a mă ruga pentru membrii familiei mele?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
