ISUS ȘI IONA AU ADORMIT ÎN BARCĂ
LECTURA I
Abraham aştepta cetatea care are temelii al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea către Evrei 11,1-2.8-19
Fraţilor, credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd. 2 Datorită ei, cei din vechime au primit o bună mărturie. 8 Prin credinţă, Abraham a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un loc pe care avea să-l primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge. 9 Prin credinţă, s-a stabilit în Ţara Promisă ca un străin şi a locuit în corturi împreună cu Isaac şi Iacob, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni, 10 căci el aştepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu. 11 Prin credinţă, şi Sara, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a zămisli un fiu pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea. 12 De aceea, dintr-un singur om, şi acela aproape de moarte, s-au născut urmaşi mulţi cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării, care este fără număr. 13 Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei care vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii. 15 Însă dacă şi-ar fi amintit de aceea din care ieşiseră, ar fi avut timp să se întoarcă; 16 dar, de fapt, ei aspiră după una mai bună, adică cea cerească. Tocmai de aceea, Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor pentru că le-a pregătit o cetate. 17 Prin credinţă, Abraham l-a adus ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, 18 căruia i se spusese: “În Isaac va fi numită descendenţa ta”. 19 El credea că Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morţii, de aceea l-a redobândit ca semn.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Lc 1,69-70.71-72.73-75 (R.: 68)
R.: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său.
69 Ne-a înălţat o putere de mântuire
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi
care au fost din vechime. R.
71 Să ne mântuiască de duşmanii noştri
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.
72 Astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri,
şi-şi aduce aminte de legământul său cel sfânt. R.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru,
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate sub privirea lui,
în toate zilele vieţii noastre. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
(Aleluia) Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Aleluia)
EVANGHELIA
Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,35-41
În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, le-a spus: “Să trecem pe ţărmul celălalt!” 36 Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. 37 Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. 38 El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: “Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: “Potoleşte-te! Taci!” Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. 40 Atunci le-a spus: “De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” 41 Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: “Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?”
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, cred că Isus este Fiul tău și că l-ai trimis în lume pentru a ne salva de păcat și de moarte. Cred că va reveni în glorie la sfârșitul veacurilor pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți.
Autoritatea lui Isus
În primele patru capitole, Evanghelia după Sfântul Marcu a relatat consacrarea lui Isus în Iordan și punerea sa la încercare în pustiu, faptele mărețe de vindecare și exorcizare săvârșite de el, opoziția față de faptele și învățăturile lui Isus, complotul fariseilor de a-l ucide, desemnarea de către Isus a unei noi conduceri pentru Israel, întemeierea noii familii a lui Dumnezeu și învățăturile lui Isus cu privire la Împărăția lui Dumnezeu pe care a venit să o întemeieze. Marcu ne prezintă acum patru istorisiri referitoare la autoritatea dumnezeiască a lui Isus. Isus, ne va arăta Marcu, are autoritate asupra naturii (Mc 4,35-41), asupra demonilor (Mc 5,1-20), asupra bolilor (Mc 5,25-34) și asupra morții (Mc 5,35-43). În acest fel, Isus îi pregătește pe apostolii săi pentru misiunea lor și le oferă posibilitatea de a avea parte de autoritatea și puterea sa.
Adormit în barcă
Relatarea despre Isus calmând marea Galileii amintește de istoria lui Iona. Iona încerca să fugă de porunca Domnului de a propovădui căința orașului Ninive, dușmanul declarat al Israelului. El dormea într-o barcă care se îndrepta spre Tarșiș când o furtună a amenințat să scufunde barca (Iona 1,4-6). Marinarii au potolit furtuna aruncându-l pe Iona peste bord. Iona a fost înghițit de un pește, iar trei zile mai târziu a fost readus la viață pe malul mării. În Evanghelia de astăzi, Isus doarme în barcă. Isus calmează marea învolburată cu un cuvânt plin de putere și autoritate divină. Dar mai există o mare, marea păcatului și a morții, pe care el o va calma prin moartea și învierea sa a treia zi. Isus ne invită să contemplăm semnul lui Iona pentru a înțelege propria sa identitate. La fel cum Iona a înviat a treia zi, Isus va fi înviat la o viață nouă a treia zi. Și așa cum Iona a fost trimis în orașul păgân Ninive, iar ninivitenii s-au căit de păcate și s-au închinat lui Dumnezeu, tot așa ucenicii lui Isus vor fi trimiși în mijlocul lumii păgâne pentru a predica Evanghelia mântuirii și pentru a determina pocăința pentru păcate și credința în singurul și adevăratul Dumnezeu.
Definiția credinței
În prima lectură, Scrisoarea către Evrei trece de la o reflecție asupra milostivirii și fidelității lui Isus, marele nostru preot veșnic, la o invitație adresată nouă de a fi oameni plini de credință. Scrisoarea evocă marile figuri ale Vechiului Testament care au manifestat o credință profundă și încredere în Domnul. Credința nu este un sentiment trecător sau doar un simplu gest mental care se manifestă o singură dată. Credința reprezintă materializarea, concretizarea, a ceea ce sperăm și dovada, asigurarea, a ceea ce nu este văzut. Credința face ca ceea ce ni se promite în viitor – viziunea veșnică a lui Dumnezeu și o adevărată împărtășire din viața dumnezeiască – să devină realitate în prezent. “Cei care trăiesc prin credință sunt atât de convinși de veridicitatea lui Dumnezeu încât își încredințează întreaga viață promisiunilor sale, demonstrând că aceste promisiuni sunt reale. Astfel, într-un fel, credința face prezente și vizibile realitățile viitoare și realitățile nevăzute” (Healy, Hebrews, 227). Istoria lui Abraham relatează povestea unui om care a crezut, dar care s-a și chinuit să creadă. El a crezut că Dumnezeu îi va dărui numeroși urmași și chiar că Dumnezeu îl va readuce la viață pe fiul său Isac dacă îl va oferi ca jertfă. Toate promisiunile pe care i le-a adresat Domnul lui Abraham s-au împlinit. Noi, prin credință și Botez, devenim cu toții urmași spirituali ai lui Abraham. El a avut urmași „numeroși ca stelele de pe cer și nenumărați ca nisipurile de pe țărmul mării” (Evr 11,12).
Doamne Isuse, eu cred, însă ajută necredinței mele. Știu că Tu ești mereu alături de mine, în barca vieții mele. Nu au importanță valurile și vântul care mă amenință, căci Tu ești alături de mine, gata să le calmezi și să mă conduci într-un port sigur.
Cum se manifestă credința și încrederea mea în Domnul? Mă identific cu Abraham, care a crezut, dar de asemenea s-a chinuit să creadă. Privind în urmă la viața mea, care sunt punctele forte și coborâșurile călătoriei mele de credință?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: