EVANGHELIA

Orbul s-a vindecat şi vedea toate lucrurile clar.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,22-26
În acel timp, Isus împreună cu apostolii au venit la Betsaida, iar ei i-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă. 23 Isus, luându-l de mână, l-a dus în afara satului; şi, punându-i salivă pe ochi, şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: “Vezi ceva?” 24 Apoi, ridicându-şi ochii, a spus: “Văd oamenii ca nişte copaci; îi văd umblând”. 25 Atunci şi-a mai pus o dată mâinile pe ochii lui, iar el a văzut clar şi s-a vindecat şi vedea toate lucrurile clar. 26 Apoi l-a trimis acasă, spunându-i: “Să nu intri deloc în sat!”

Cuvântul Domnului

Doamne, cred că mă călăuzești, dar uneori simt că mă cuprinde nesiguranța. Așa că îmi reînnoiesc încă o dată încrederea în Tine. Știu că dorești doar ceea ce este bine pentru mine. Îți mulțumesc că mă iubești necondiționat. În schimb, primește dragostea mea și dorința de a-Ți fi recunoscător pentru toate. Întărește-mi umilința și sporește-mi încrederea în Tine, Doamne!

Isus are controlul

Încă de la începutul vieții insistăm pentru a trăi autonomi. Gândiți-vă la un copil mic care se străduiește să meargă de unul singur, fără ca părinții să-l ajute să-și păstreze echilibrul. În viața spirituală, este exact invers: trebuie să ne îndreptăm spre Cristos pentru îndrumare, sprijin și putere. Recunoașterea greșelilor noastre poate fi o experiență umilitoare, dar rodnică. Mândria ne împiedică să facem acest lucru cu eleganță, dar – aveți încredere! – dacă o facem, Isus își va revărsa atotputernicia în viața noastră. „Sfințenia nu constă într-un exercițiu sau altul, ea constă într-o dispoziție a inimii, care ne face să fim umili și mici în mâinile lui Dumnezeu, conștienți de slăbiciunea noastră, dar încrezători, chiar îndrăzneți, în bunătatea Lui părintească” (Sfânta Tereza de Lisieux).

Răbdare, Dumnezeu are un plan

Vreau imediat!” este un clișeu modern. Faptul că noi vrem ceva în regim de urgență, nu funcționează întotdeauna și cu Dumnezeu. Planul Lui este un plan pentru binele nostru mai mare – chiar dacă ce dorește El nu este conform planului nostru. Vederea orbului nu a fost vindecată instantaneu, ci treptat. Cât de mult ne dorim să fim sfinți imediat, dar nu ne îndepărtăm niciodată de valea murdăriei și a mândriei! Preferăm să cădem din nou și din nou… Sfințenia este întotdeauna o lucrare în curs de desfășurare, dar acest lucru nu-L tulbură pe Isus. El cunoaște puterea pe care harul Său o poate exercita asupra noastră. Pur și simplu, încredințați-i Lui dificultățile dumneavoastră și nu renunțați să repetați acest lucru. Eșecurile noastre ne învață să fim umili, iar acest lucru nu poate decât să ne apropie de Dumnezeu. „Acest lucru îl știu bine: chiar dacă aș avea pe suflet toate crimele care ar putea fi comise, nu mi-aș pierde deloc încrederea; mai degrabă, m-aș grăbi, cu inima sfărâmată de durere, să mă arunc în brațele Mântuitorului meu. Știu cât de mult l-a iubit pe fiul risipitor; am reținut cuvintele sale adresate Mariei Magdalena, femeii adultere, samariteanului… Nu, nimeni nu m-ar putea înfricoșa, pentru că știu de cine să mă agăț datorită iubirii și milostivirii Sale. Știu că toată multitudinea de jigniri ar dispărea într-o clipită, ca o picătură într-un cuptor încins” (Sfânta Tereza de Lisieux).

Umilința lui Isus

Domnul îi spune omului să nu meargă în sat. Îi este frică sau pur și simplu Isus se grăbește? Nu, în umilința lui îi spune omului să își continue vița mai departe, în liniște, fără ca nimeni să știe. Isus este fascinat de umilință, dar o și pune în practică. Nouă, pe de altă parte, ne place să obținem merite; tânjim după recunoaștere. Intră pur și simplu într-un birou și privește la diplomele de recunoaștere care împânzesc pereții asemenea unui tapet. Isus nu avea nevoie de nicio diplomă; avea deja reputația de a face fapte bune. El ne oferă lecția purității în intenție, care te abține de la orice tip de mândrie. 

Doamne Isuse, ajută-mă să mă abandonez grijii Tale; mă încred în Tine pe deplin. Faptul că știu că sunt slab și că Tu ești puterea mea îmi dă încredere. Ajută-mă să țin minte că eu sunt mic și Tu ești mare. Tu ești cel care merită slava și ar trebui să fii marele favorit al vieții mele. Ajută-mă să trăiesc în liniște și să fac binele, asemenea Ție.

Voi împlini un gest de caritate, rugându-mă: „Isuse, fac acest lucru doar pentru că doresc să-mi manifest iubirea față Tine”.

Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com

Urmăriți și: