IUBIREA ESTE CEA CARE CONTEAZĂ

Luis de Whol, în cartea sa „La luz apacible” (Lumina blândă), redă un dialog interesant între sfântul Toma de Aquino și sora lui Marotta. La un moment dat, ea spuse:

– Trebuie să fie foarte greu să fii călugăr… sau călugăriță.  El i-a zâmbit.

– Crezi? Multe tinere caută să pară frumoase pe dinafară și, încercând aceasta, renunță la a fi pe dinăuntru. Călugărițele, în schimb, caută să fie frumoase pe dinăuntru și, încercând aceasta, se înfrumusețează în toate aspectele.

Ea scutură din cap a îndoială.

– A fi călugăriță presupune a căuta sfințenia și trebuie să ai multe virtuți pentru a fi sfânt.           

– Este tocmai invers, Marotta – spuse sfântul Toma foarte serios. A fi sfânt înseamnă să iubești mult. Virtuțile sunt doar consecința acestei iubiri.

Sfințenia omului este o participare din sfințenia lui Dumnezeu, iar „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8). Defectele sunt pecetea creaturii. Iubirea este pecetea lui Dumnezeu. Sfințenia este o problemă de iubire înainte de a fi o problemă de virtuți. Chiar dacă, în mod logic,  iubirea va determina lupta pentru a obține virtuțile și a depăși defectele. Dacă nu există luptă, cu siguranță e pentru că nu există încredere în această „iubire”.