JAIMITO

Un învățător se străduia să le inspire elevilor săi străduința de a face în fiecare zi o faptă bună. Într-o zi, întrebă în clasă:

– Ia să vedem, Jaimito, care a fost fapta ta bună de ieri?

– Am ajutat o bătrânică să treacă strada.

– Foarte bine – spuse învățătorul și continuă:

– Dar tu, Pedrito, care a fost fapta ta bună?

– Eu – răspunse acesta – l-am ajutat pe Jaimito să o ajute pe bătrânică să treacă strada.

– Foarte bine! Tu, Manolito?

– Eu i-am ajutat pe Jailllito și Pedrito.

Apoi întrebă pe un altul și pe un altul, până când termină de întrebat jumătate de clasă. Văzând că toți făcuseră același lucru, învățătorul, dezamăgit, întrebă:

– Dar, bine, ce avea strada aia? Era așa de greu de traversat, încât a trebuit să mergeți toți să o ajutați pe bătrânică?

– Nu, strada nu avea nimic! răspunse Jaimito. Doar că bătrânica nu voia să traverseze.

A ajuta o persoană înseamnă a colabora cu ea la a face ceva bun. Dacă nu vrea să facă ceea ce este bine sau vrea să facă ceea ce este rău, va trebui să o ajuți să cunoască și să vrea ceea ce este bine înainte de a o ajuta să-l facă. Iar dacă ceea ce vrea este un rău, singurul ajutor pe care-l putem da va fi acela de a o face să vadă că acel lucru este rău.

Isus ne ajută, ne poartă, să trecem pragul naturii noastre ridicându-ne la categoria de fii ai lui Dumnezeu. Ne introduce în familia divină. Dar nu face precum Jaimito, ci respectă libertatea noastră, libera noastră colaborare. Aici se află riscul nostru și meritul nostru.

Ceea ce este într-adevăr greu de ajutat la o persoană nu este a o ajuta, ci a descoperi cum vrea acea persoană să fie ajutată și cum, într-adevăr, are nevoie să fie ajutată. Acest lucru, de multe ori, e diferit de cum vrem noi să o facem.