Gines Alberola, secretar pentru mult timp al lui Emilio Castelar, povestește în lucrarea dedicată ilustrului orator că, într-o zi, șeful i-a ordonat să ia mașina și să meargă imediat la casa poetului don Federico Balart, pentru a-l anunța că tocmai murise politicianul și oratorul don Nicolas Maria Rivero.

Alberola nu cunoștea prietenia intimă care exista între politician și poet, astfel încât îi dădu vestea ca fiind cel mai normal lucru de pe lume.

Văzând efectul dezastros pe care mesajul său l-a provocat în bietul Balart, rezumat într-un plâns amarnic și disperat, vruse să drege pe cât posibil lucrurile și spuse:

– Don Federico, liniștiți-vă, poate că nu a murit de tot.

 

„Poate că nu a murit de tot”. „Poate că a murit doar puțin”. Acest puțin care lipsește este de puțină consolare pentru cel care rămâne în viață.

Însă este adevărat că, de când pare că cineva a murit până când realmente a murit, doar Dumnezeu știe timpul care trece și ce se petrece în acest timp. Doar Dumnezeu știe, căci cine a trecut prin această barieră deja nu mai poate povesti experiența sa.

Este interesant sfatul pe care-l dă sfântul paroh de Ars. El, cu câțiva ani înainte de a muri, a fost în această situație de a părea mort. Îi spunea după aceea unei verișoare că, atunci când va sta lângă cineva în agonie, să se roage cu glas tare, pentru că chiar, dacă se crede că nu aude, înțelege totul.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014