LĂCOMIE SAU STĂPÂNIRE DE SINE?

Lăcomia trupească reprezintă o dorință dezordonată pentru mâncare sau băutură. Odată ce pofta de mâncare dispare, dispare și satisfacția de moment, lăsând loc dorinței de a mânca din nou. Mâncatul și băutura în exces oferă o soluție rapidă împotriva neliniștii, dar în cele din urmă creează o neliniște și mai mare. Lăcomia reprezintă adesea un simptom al unor lupte spirituale sau emoționale profunde. Ea poate rezulta dintr-o dorință de căutare a păcii, din încercarea de a umple un gol interior sau a nevoii de împlinire în general, în viață. Este important să analizăm situația noastră concretă pentru a înțelege motivul pentru care ne-am putea confrunta cu păcatul lăcomiei.

Lăcomia generează efecte negative: întunecă mintea, slăbește voința, reduce în noi bucuria, provoacă frustrare, slăbește preocuparea noastră pentru sănătatea personală și întreține un sentiment constant de nemulțumire. În schimb, practicarea stăpânirii de sine are numeroase efecte pozitive: îți ascute mintea, întărește voința și le însuflețește pe ambele cu o energie reînnoită. Aduce bucurie prin intermediul senzației de eliberare dobândită în urma învingerii viciului lăcomiei. Mai mult, atunci când practicăm cumpătarea, mâncatul și băutul devin mult mai plăcute și mai satisfăcătoare. La acestea se adaugă beneficiile unei sănătăți fizice echilibrate, ca urmare a stăpânirii de sine contribuie, alimentând, de asemenea, bunăstarea noastră spirituală și emoțională.

Pe lângă lăcomia fizică sau trupească, lăcomia spirituală îi poate afecta și pe cei care caută să avanseze în mod continuu în viața spirituală și care își doresc o mai mare apropiere de Dumnezeu. Atunci când este descoperită „dulceața spirituală” obținută în urma meditației și a activităților de slujire apostolică, poate fi ușor să ne bucurăm mai mult de senzațiile spirituale plăcute decât de împlinirea cu smerenie și credință a voinței lui Dumnezeu, mai ales atunci când voința lui Dumnezeu implică din partea noastră sacrificii. Când nu se obține acea „dulceață” sau bucurie spirituală, tentația ar putea fi aceea de a încerca o altă devoțiune sau de a începe un nouă slujire de apostolat, cu speranța că vom regăsi „dulceața spirituală”. Iar atunci când nu se întâmplă acest lucru, se poate instala frustrarea și confuzia. Totuși, deseori, chiar Dumnezeu este sursa aridității spirituale pe care o putem trăi, folosindu-se de astfel de situații tocmai pentru a-i atrage pe slujitorii săi credincioși spre o mai profundă corespundere cu voința sa.

Pe Cruce, Isus a recitat din Psalmul 22 când a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. (Mt 27,46). Unul dintre motivele pentru care Isus a acceptat să experimenteze totala lipsă a prezenței Tatălui în sufletul său omenesc a fost acela de a ne dezvălui că nu trebuie să ne bazăm doar pe trăirile și emoțiile spirituale pentru a ne ghida în viață. În ciuda aridității spirituale imense pe care Isus a experimentat-o pe Cruce, el a împlinit voința Tatălui cu hotărâre, făcând ceea ce era corect, în ciuda a ceea ce simțea. Acesta este leacul perfect împotriva lăcomiei, sub toate formele ei. Dacă vom persevera dincolo de orice stare de ariditate spirituală, dacă vom înfrunta orice sentiment de goliciune, de absență a mângâierilor și vom facem ceea ce este corect, vom descoperi, asemenea lui Isus, puterea de a persevera în orice situație. Credința noastră va fi purificată și îi vom permite lui Dumnezeu controlul deplin asupra vieții noastre.

Reflectați la situațiile în care ați putea să vă confruntați cu lăcomia. Apoi meditați la strigătul lui Isus de pe Cruce. Sacrificiul său a fost un amestec de cea mai mare iubire și de cea mai mare suferință interioară simțită vreodată. Misterul profund al Crucii trebuie să ne călăuzească viața, astfel încât să împărtășim și noi gestul plin de iubire și de sacrificiu al Domnului, fiind eliberați de orice dorință de răsfăț, făcând în așa fel încât harul lui Dumnezeu să strălucească în noi în modalități de neînchipuit.