LECȚIE NEPLĂCUTĂ

Erau doi copii, fiecare cu câte un titirez, și unul îi zise celuilalt:

– Hai, să vedem, învârte titirezul.

Prietenul îi răspunse:

– Nu am știut.

Celălalt îi spuse:

– Nu se spune „nu am știut”, se spune „nu știam”.

 În acel moment, o doamnă care ascultase conversația copiilor le spuse:

– Nu se spune „nu am știut”, nici „nu știam”.

Copiii o întrebară:

– Atunci, cum se spune?

– „Nu știu” – răspunse doamna.

Iar copiii, supărați, îi spuseră:

– Atunci, de ce vă băgați, dacă nu știți?

A-l corecta pe cel care greșește este o faptă de caritate. Dacă e vorba de a corecta un cuvânt greșit sau pronunțat greșit, este ușor de făcut și, în mod normal, costă puțin. Când e vorba de o acțiune sau de o atitudine greșită, deja e mai costisitor. Cu toate acestea, este mai necesar și mai important. Greșeala în domeniul moralei este mai dăunătoare decât în domeniul gramaticii.

Așa cum i s-a întâmplat doamnei din poveste, nu ni se va mulțumi întotdeauna pentru corectarea făcută. Domnul, în schimb, întotdeauna ne va mulțumi.  Aceasta este mulțumirea care contează cu adevărat.

Bine ar fi ca atunci când vom ajunge înaintea Domnului să ne poată spune: „Căci am greșit și tu m-ai făcut să văd greșeala”.