LENE SAU SÂRGUINȚĂ?

Postul Mare nu ar fi rodnic fără un examen de conștiință amănunțit, pe care și noi îl vom parcurge în următoarele șapte zile, pregătindu-ne, astfel, pentru frumosul și purificatorul Sacrament al Reconcilierii sau al Sfintei Spovezi. Unul dintre motivele pentru care mulți evită să-și examineze conștiința este dat de primul păcat asupra căruia medităm astăzi – lenea.

Lenea sau trândăvia reprezintă o atitudine prin care neglijăm datoriile pe care le avem față de Dumnezeu și față de cei de lângă noi. Persoana leneșă caută confortul în locul disciplinei, odihna în locul muncii, nepăsarea în locul sârguinței. Lenea conduce la întristare spirituală, disperare, moleșeală, neliniște, risipă și curiozitate nepotrivită. Când lenea devine obișnuință, prima preocupare a celui leneș, în fiecare zi, va fi să facă ceea ce este cel mai ușor și mai reconfortant. Timpul excesiv petrecut pe rețelele de socializare, de exemplu, poate conduce la lene, deoarece ne distragem atenția de la îndatoririle noastre și ne consumăm energia în activități neproductive. Munca asiduă, hărnicia, responsabilitatea, grija față de ceilalți și dorința de a face ceva deosebit sunt necesare pentru a inspira o persoană să renunțe la acest obicei greșit.

Sârguința (sau zelul) este virtutea opusă și leacul împotriva lenei, ajutându-ne să ne asumăm responsabilitatea cu privire la îndatoririle noastre zilnice și la îndeplinirea lor în conformitate cu voința lui Dumnezeu. Pe de altă parte, dependența de muncă, extrema opusă, nu este un leac împotriva lenei. Virtutea sârguinței ne va ajuta să găsim echilibrul potrivit în toate acțiunile noastre, făcând tot ceea ce Dumnezeu ne îndeamnă să facem, cu fidelitate și zel, dar evitând obsesiile excesive și perfecționismul, care ne provoacă stres și responsabilități inoportune.

În ceea ce îi privește pe cei de lângă noi, caritatea ne va ajuta să ne vindecăm de lene dacă ne vom fi atenți cu privire la modalitățile prin care putem manifesta dragostea și grija față de cei care au mai mare nevoie. Lenea ne determină să ne gândim la noi înșine. Caritatea, în schimb, ne face să fim preocupați de binele celorlalți și să ne gândim cum le putem face viața mai frumoasă, chiar și atunci când acest lucru presupune din partea noastră mari sacrificii.

În relația noastră cu Dumnezeu, lenea ne ispitește să renunțăm la rugăciunea zilnică. Putem ajunge să motivăm că rugăciunile sunt ineficiente sau că îl slujim pe Dumnezeu prin acțiunile noastre, făcând din munca noastră rugăciunea proprie. Un angajament devotat în privința practicării rugăciunii zilnice, rezervând timp în fiecare zi pentru a nu face nimic altceva decât să a ne ruga, este de mare importanță. De fapt, dacă vă așezați să vă rugați sau să îngenuncheați în fața Domnului și simțiți imediat tentația de a renunța la această practică, depășirea acelei ispite vă va ajuta să vă vindecați de lene.

Lenea spirituală își face loc în viața noastră atunci când nu suntem neapărat binecuvântați cu mângâieri în urma rugăciunilor și ne descurajăm sau renunțăm. Deseori, Dumnezeu ne oferă încurajări spirituale sub forma unor consolări mângâietoare. Dar poate veni un timp când aceste consolări dispar și putem simți un gol. O astfel de experiență poate genera confuzie și ne poate determina să renunțăm viața de rugăciune; aceasta este lenea spirituală. Scopul nostru trebuie să fie acela de a persevera în timpul momentelor de secetă spirituală și de a nu ne descuraja.

Când Isus se afla în agonie pe cruce, a strigat: „Mi-e sete!”. Poate că setea lui era în parte trupească, din cauza deshidratării. Dar, la un nivel mult mai profund, setea lui Isus era după fiecare suflet care avea nevoie de iubirea sa. Dacă alegem să împărtășim setea lui Isus de salvare sufletelor, inclusiv a sufletului nostru, atunci această sete spirituală ne va impulsiona să învingem orice ispită legată de lene.