LIPSA CEA MARE

Francesca era o italiancă frumoasă de 21 de ani, fiica unor părinți bogați și cu rezultate excelente în studiile sale universitare. În noaptea de 15 spre 16 mai 1992 a fost găsită moartă în toaleta stației Tiburtina din Roma. Lângă cadavru se afla o scrisoare adresată părinților săi. Le spunea, printre altele: „Mi-ați dat nu numai ceea ce era necesar, ci și ceea ce era  superfluu. Nu ați știut, în schimb, să-mi dați și ceea ce era indispensabil. De aceea îmi pun capăt zilelor” (Din săptămânalul italian „Il Sabato”).

Răspunsul, ceea ce îi lipsea, apărea într-o frază subliniată de ea însăși într-o carte a filozofului existențialist Kierkegaard, pe care o citise: „Indispensabilul este Absolutul”.

Câți părinți, astăzi, asemenea celor ai Francescăi, nu știu să-l facă prezent pe Dumnezeu în viața fiilor lor! Iar prima condiție ca să fie prezent în viața fiilor este să fie prezent în viața părinților.

Absolutul este Dumnezeu și numai Dumnezeu. „Absolutizarea a ceea ce nu este absolut, ci relativ, se numește totalitarism. Nu îl eliberează pe om, ci îl privează de demnitatea sa și îl subjugă” (Benedict al XVI-lea, la ZMT de la Köln, 20 august 2005).

Nimic nu te tulbure, nimic nu te înspăimânte, toate-s trecătoare, Domnu-i neschimbător: răbdarea obține totul. Celui care-l are pe Dumnezeu, nimic nu-i lipsește; singur Dumnezeu este îndeajuns (sfânta Tereza).

Dacă cineva nu-l are pe Dumnezeu, totul lipsește și totul este în plus: chiar și viața.