LIPSĂ DE TIMP

Venceslau se considera un tată de familie bun. Ca să ducă mai departe copiii săi, muncea necontenit. Nu avea timp nici pentru soția sa, nici pentru copiii săi, nici pentru nimeni. Trăia doar pentru munca sa.

Din când în când participa la Liturghie duminica sau la vreo înmormântare. Dacă apărea vreo boală, ceva, prin casă, își amintea de Dumnezeu. Însă când totul mergea bine nu  voia ca Dumnezeu să se bage în viața lui.

A intrat într-o biserică. A îngenuncheat, a făcut repede o rugăciune – destul de distrată – și a ieșit în fugă. Și-a împlinit datoria de creștin.

Într-o noapte, a avut un vis. Se făcea că a murit și a ajuns înaintea lui Dumnezeu. Domnul răsfoia cartea vieții fiecărui om. Se uită într-a lui și spuse:

– Nu-ți găsesc numele. Am avut în gând să ți-l notez… însă nu am avut timp.

Atunci s-a trezit. A înțeles că visul nu putea fi real. Și-a dat seama, în schimb, și de cum se comporta el cu Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu nu și-ar aminti de tine sau de mine mai mult decât tu și eu ne amintim de el, ce s-ar întâmpla? Am fi dispărut de mult.

Este absolut necesar să avem în minte – și în viață – o categorie clară de valori: Dumnezeu, familia și munca. În această ordine. Munca nu se justifică prin sine. Are valoare pentru că este voința lui Dumnezeu. Și este importantă pentru că folosește – dacă folosește – spre binele familiei.

Ce loc ocupă Dumnezeu în viața mea? Dar munca?