LOCUL MEU ÎN UNIVERS
EVANGHELIA
A ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,12-19
În zilele acelea, Isus s-a dus pe munte să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: 14 pe Simon, cel numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi Ioan, pe Filip şi Bartolomeu, 15 pe Matei şi Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, şi pe Simon numit Zelotul, 16 pe Iuda, fiul lui Iacob, şi pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător. 17 Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli ai săi şi mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi din zona de coastă a Tirului şi a Sidonului 18 au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi 19 şi toată lumea căuta să-l atingă, pentru că ieşea din el o putere care-i vindeca pe toţi.
Cuvântul Domnului
Psalmul de astăzi îmi amintește că cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu, că mesajul Evangheliei răsună pe tot pământul. Vin cu umilință, Doamne înaintea ta; vreau să aud, din nou, vocea ta răsunând în inima mea. Am nevoie de harul tău pentru a-mi trăi viața lăudând și glorificând numele tău. Acordă-mi harul tău, Doamne, potrivit cu nevoile mele!
Chemați pe nume
Sfântul Luca ne prezintă că, după o lungă noapte în rugăciune, Isus i-a chemat la sine pe discipolii săi și, dintre ei, a ales Doisprezece, pe care i-a numit Apostoli. Viața creștină este un răspuns la o chemare. Isus ne atrage la sine, și o face personal, așa cum arată Sfântul Luca, enumerându-i pe fiecare dintre cei Doisprezece Apostoli. Isus reiterează acest lucru în timpul Cinei de Taină: Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v‑am pus ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână (In 15,16). Într-o lume secularizată, acest lucru este greu de acceptat, că trebuie să îl ascultăm în permanență pe Domnul. Viețile noastre nu sunt ale noastre. Suntem creștini, prieteni și urmași ai lui Cristos. Am fost chemați și aleși, puși deoparte pentru o misiune, ni s-a oferit un destin veșnic. Această viziune a identității noastre profunde este vibrantă și provocatoare. Trăiesc într-adevăr astfel? Sau am căzut, deja, în capcana de a-mi înțelege credința ca pe o listă de lucruri pe care trebuie sau nu să le împlinesc, ca pe o povară, ca pe ceva suplimentar și opțional?
Merită să meditezi la aceasta!
Vă amintiți?
Cei doisprezece apostoli și-au amintit pentru tot restul vieții acea zi, ziua în care Isus i-a chemat să fie membri ai cercului său de apropiați. A fost o zi specială. Acel moment a avut o rezonanță specială în inimile lor de-a lungul întregii lor vieți. Probabil că acesta amintire le-a revenit în minte și le-a oferit încurajare în momentele de dificultate și încercare. Știm că Sfântul Paul își începea adesea scrisorile cu o referire la momentul chemării sale și ne putem imagina că cei Doisprezece au făcut deseori trimitere la momentul chemării lor, în timp ce dădeau mărturie despre Evanghelie. Sfinții amintiți astăzi în Calendarul Biserici noastre, Simon și Iuda, la sfârșitul misiunii lor pământești, au suferit împreună martiriul în Persia (Iranul de astăzi). Știm foarte puține lucruri despre călătoriile lor misionare, dar putem fi siguri că experiența lor de neuitat, de a fi chemați de Cristos, a fost o ancoră sigură în mijlocul furtunilor pe care le-au suportat de-a lungul vieții. Dar noi, ce facem? Cât de vie este în noi conștiința faptului că suntem chemați și trimiși de Cristos? Ne amintim de acele experiențe intense ale harului său, acele momente în care am înțeles că Dumnezeu acționează în viața noastră, ne impulsionează, ne cheamă, ne întărește? Domnul a reproșat adesea Poporului ales, în Vechiul Testament, că a uitat de numeroasele sale intervenții în viața lor.
Fie ca Domnul să nu ne certe vreodată pentru o astfel de neglijență spirituală!
Adevărata noastră identitate
În prima lectură de astăzi, Sfântul Paul prezintă o imagine impresionantă și frumoasă a Bisericii. În primul rând, el le spune efesenilor că nu mai sunt străini sau călători. Aceasta era condiția oricărei persoane care nu își descoperise și nu își acceptase identitatea de copil al singurului Dumnezeu adevărat, o stare pe care efesenii o experimentaseră în mod emoționant în timpul fazei păgâne a existenței lor precreștine. După, Sfântul Paul pune în contrast acea stare de incertitudine și nesiguranță cu noul lor statut: sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, 20 zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. Prin Cristos, prin apartenența noastră la Biserică, ne-a fost dăruită și dezvăluită adevărata identitate. Avem un loc în univers. Avem frați și surori care vor fi împreună cu noi pentru veșnicie. Nu rătăcim fără scop într-un cosmos haotic, sperând orbește că ne vom „împiedica” de un fel de… sens. Știm de unde provenim: din Inima iubitoare a lui Dumnezeu. Știm unde ne aflăm: într-un pelerinaj prin această lume decăzută, răspândind vestea bună a Evangheliei și crescând în har, virtute și prietenie cu Cristos. Știm unde mergem: spre Casa Tatălui, spre viața veșnică pe. Care o vom petrece în compania lui Cristos și a tuturor sfinților și îngerilor.
Este oare puțin lucru să știm toate acestea? În mijlocul agitației vieții, ne comportăm adesea ca și cum acesta ar fi un lucru mărunt. În realitate, însă, este cel mai important lucru.
Când mă gândesc la minunea Bisericii tale, la această comunitate enormă de credincioși care se întinde pe parcursul a douăzeci de secole și pe întreg mapamondul, o comunitate unită astăzi de aceeași Evanghelie, de aceleași sacramente și de aceeași autoritate apostolică care a unit-o încă din timpul propriei tale Întrupări, Doamne, mă simt copleșit. Sunt cuprins de admirație. Suntem binecuvântați. Tu ai răscumpărat lumea prin împlinirea noii tale Creații. Și m-ai invitat să particip în mod activ la răspândirea Împărăției tale, singura în care se poate dobândi mântuirea. Îți mulțumesc, Doamne! Îți mulțumesc!
Doamne, astăzi, cu ajutorul harului tău, îmi voi face timp să reflectez la două sau trei dintre cele mai puternice experiențe ale prezenței tale în viața mea. Nu vreau să le uit; vreau să fiu întărit de amintirea iubitoare și recunoscătoare a iubirii tale cu privire la mine.
Pentru reflecție suplimentară:
Citiți, urmăriți sau ascultați Construită pentru a dăinui: Un ghid de reculegere despre Sfântul Petru și papalitate.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: