Un profesor le explica elevilor săi:

– Cel de la băcănie se numește băcan; cel care deschide și închide poarta, portar; cel care aduce poșta, poștaș; cel de la brutărie, brutar…

– Nu sunt de acord, domnule profesor – îl întrerupse Pedrito.

– De ce nu ești de acord, Pedrito?

– Foarte simplu. Eu locuiesc la etajul cinci. Când urc, sun la soneriile de la toate ușile, iar când cobor fac la fel. Conform acestei teorii a dumneavoastră, ar trebui să fiu numit „clopotar” și știți cum îmi spun?… „Derbedeul de la etajul cinci”.

 

Există oameni care nu știu să se amuze sau să se distreze decât făcându-i pe alții să sufere. Egoismul brutal al vremurilor noastre ne face incapabili de a ne mai gândi la cei de lângă noi.

Multă lume petrece nopți albe, fără să se poată odihni, la sfârșit de săptămână, din cauza gălăgiei pe care o face în fața casei o gașcă de tineri care „se distrează”.

Capacitatea de a te gândi la ceilalți reflectă maturitatea sau imaturitatea unui individ. În ziua de astăzi există mulți – de toate vârstele – care nu sunt apți pentru a trăi în societate.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2013