MAI BINE ZILNIC

Mama vine de la biserică după ce s-a spovedit. Un surâs îi luminează chipul, iar micuțul, care observă această schimbare, se lipește de mama sa și o întreabă:

– Ce s-a întâmplat mamă? De ce ești atât de bucuroasă?

Mama, văzând oportunitatea unei cateheze providențiale, îi explică:

– Păi, să vezi, scumpule: tocmai m-am spovedit și, de fiecare dată când cineva se spovedește; Dumnezeu îl iartă, iar acest lucru îi provoacă o atât de mare bucurie, încât și chipul i se schimbă.

– Ce fain, mamă… Da’ de ce nu te spovedești în fiecare zi?

Doar cel care iubește este în stare să ierte. Atunci când mă spovedesc, Dumnezeu mă iartă. De fiecare dată când mă iartă, îmi arată că mă iubește. De aici provine bucuria fiecărei iertări, a fiecărei spovezi.

Spovada este un adevărat izvor de bucurie. Unii creștini o transformă într-un motiv de tulburare. Cauza este foarte simplă: se gândesc prea puțin la iubirea pe care Dumnezeu le-o arată și prea mult la ceea ce ei fac sau trebuie să facă. A te baza mai mult pe perfecțiunea a ceea ce faci decât pe iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi duce la îngrijorare, la neliniște, la teamă și la scrupule.

Spovada este, înainte de toate, o revărsare de iubire și de înțelegere din partea lui Dumnezeu față de slăbiciunea mea.