MAI ÎNTÂI TATĂ ȘI APOI REGE

Se povestește că, odată, ambasadorul Spaniei în Franța a fost să-l viziteze pe regele Henric al IV-lea în palatul său de la Louvre. Printr-o eroare a aceluia care trebuia să-l ducă până la monarh, ambasadorul a nimerit într-o încăpere unde regele se juca cu unul dintre fiii săi, făcând-o pe căluțul.

În fața gestului de surprindere a ambasadorului, regele, fără a-și părăsi postura și fără a-l da jos pe călăreț, îl întrebă:

– Aveți copii, domnule ambasador?

La gestul afirmativ al spaniolului, adaugă:

– Atunci pot să termin tura pe care o am de dat.

Și continuă să o facă pe căluțul pentru fiul său, până ce se încheie jocul.

Un tată poate fi rege sau ce-o mai fi. Însă, înainte de toate, este tată. Ca tată face lucruri care pot părea absurde pentru cine nu cunoaște sentimentele unui tată.

Paternitatea umană nu este altceva decât o reflexie a paternității divine. Dacă un tată, de aici, de pe pământ, face nebunii pentru fiii săi, ce nu va face oare Dumnezeu? Euharistia este o dovadă: se lasă chiar să fie mâncat.