„MAMA VEȘNICĂ”

Regina Victoria a Angliei, asemenea actualei Elisabeta a II-a, a trăit și domnit mulți ani. Fiul ei, Eduard al VII-lea, ardea de dorință, deloc disimulată, de a ședea pe tron. Însă, pentru aceasta, trebuia mai întâi să moară mama sa.

Într-o zi, într-o reuniune cu clericii, le spuse fără ocolișuri:

— Dumneavoastră vorbiți mult despre Tatăl Veșnic, însă știți ce înseamnă să ai o „mamă veșnică”?

Când, în cele din urmă, regina era pe punctul de a muri, un prieten de-al casei regale îi spuse prințului Eduard:

— Trebuie să ne consolăm la gândul că Maiestatea Sa va fi mai fericită în cer.

— Nu sunt sigur — spuse Eduard al VII-lea —, pentru că în cer va trebui să meargă întotdeauna în urma îngerilor. Ea nu acceptă să lase locul nimănui.

A sta pe banca de rezerve nu este nici nimerit, nici strălucit, cu atât mai puțin de dorit. A putea să te desfășori pe terenul de joc este mai atractiv și această opțiune are mai mulți voluntari.

În realitate, locul pe care îl ocupă cineva în rând este foarte relativ. Cel care, privit dintr-o parte, se află în frunte, văzut din partea cealaltă rămâne la coadă.

Ne ținem strâns de acest loc, ca și cum ar fi cel definitiv. Cel definitiv vine după aceea, în cealaltă viață.

Acesta va depinde nu de locul pe care l-am avut în rândul vieții, ci de cum ne-am jucat rolul în locul care aici ne-a revenit nouă.

Mulți „ultimi” vor fi primii și mulți „primii” vor fi ultimii.