MANIFESTAREA DIVINITĂȚII LUI ISUS
LECTURA I
Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,11-18
Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii. 12 Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu vreodată. Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită. 13 Prin aceasta cunoaştem că rămânem în el şi el în noi: ne-a dat din Duhul său. 14 Iar noi am văzut şi dăm mărturie că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca mântuitor al lumii. 15 Oricine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu. 16 Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. 17 Prin aceasta se desăvârşeşte iubirea în noi: să avem încredere în ziua judecăţii, căci aşa cum este el, aşa suntem şi noi în lumea aceasta. 18 În iubire nu există frică; dimpotrivă, iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica presupune pedeapsă, iar cine se teme nu este desăvârşit în iubire.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 71(72),1-2.10-11.12-13 (R.: cf. 11)
R.: Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne.
1 Dumnezeule, dăruieşte regelui judecăţile tale
şi înzestrează pe fiul regelui cu dreptatea ta!
2 Şi el va judeca poporul tău cu dreptate
şi pe săracii tăi cu judecată. R.
10 Regii din Tarşiş şi ai insulelor vor oferi daruri,
regii din Seba şi din Saba îşi vor aduce tributul.
11 Toţi regii se vor prosterna înaintea lui,
toate popoarele îl vor sluji. R.
12 El îl va elibera pe săracul care strigă
şi pe sărmanul care nu are ajutor.
13 Va avea milă de cel sărac şi de cel sărman
şi va mântui sufletele sărmanilor. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. 1Tim 3,16
(Aleluia) Mărire ţie, Cristoase, propovăduit neamurilor; mărire ţie, Cristoase, crezut în lume! (Aleluia)
EVANGHELIA
L-au văzut umblând pe mare.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,45-52
În acel timp, după ce i-a săturat pe cei cinci mii de bărbaţi Isus i-a zorit pe discipolii săi să urce în barcă şi să meargă înaintea lui spre ţărmul de lângă Betsaida până ce el va fi dat drumul mulţimii. 46 După ce s-a despărţit de ei, a plecat pe munte, ca să se roage. 47 Când s-a făcut seară, barca era în mijlocul mării, iar el, singur, pe uscat. 48 Văzându-i cum se chinuiau să vâslească, deoarece vântul le era împotrivă, pe la straja a patra din noapte, a venit la ei umblând pe mare. Şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Iar ei, văzându-l că umbla pe mare, au crezut că este o fantasmă şi au început să strige, 50 căci toţi l-au văzut şi erau îngroziţi. Isus însă a vorbit îndată cu ei şi le-a spus: “Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” 51 Apoi, s-a urcat la ei în barcă şi vântul a încetat; iar ei erau peste măsură de uluiţi în sine, 52 căci nu înţeleseseră nimic cu privire la pâini, ci inima lor era împietrită.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, am fost zguduit de valurile vieții. Am avut suișuri și coborâșuri, victorii și neîmpliniri. Fără Tine, nu pot face nimic care să dureze sau să aibă valoare pentru eternitate. Dar cu Tine, pot toate și pot obține răsplata vieții veșnice.
Cine este Cel care umblă pe mare?
În Evanghelii, Isus vorbește și acționează într-un mod care arată că nu este doar un simplu om. Acest lucru se vede în capacitatea sa de a liniști Marea Galileii și de a păși pe ea. „Ca și potolirea furtunii, gestul lui Isus de a păși pe mare este identificat pe scară largă … ca un «miracol epifanic»” (Pitre, Isus and Divine Christology, 66). Cartea lui Iob susține că numai Dumnezeu este capabil să umble pe valurile mării ca pe pământ uscat (9,8). În Evanghelie, Isus face ceea ce Cartea lui Iob spune că numai Dumnezeu poate face. „Atunci când interpretăm gestul lui Isus de a umbla pe mare în lumina Scripturii iudaice, se poate susține cu tărie că acesta este unul epifanic: adică dezvăluie faptul că Isus este egal în putere divină cu Creatorul. Pentru că, fără ajutorul nimănui, Isus face ceva ce numai Dumnezeul Creator poate face” (Pitre, Isus and Divine Christology, 70). Ucenicii lui Isus au reacționat la mersul lui Isus pe Marea Galileii cu reacția umană tipică în fața unei teofanii sau apariții a lui Dumnezeu: au fost îngroziți (Mt 14,26; Mc 6,50; In 6,19).
Trecerea pe lângă
Marcu notează că Isus intenționa să „treacă pe lângă” ucenicii săi din barcă. Această expresie atât de simplă ne aduce aminte de cel puțin patru ori din Vechiul Testament când se spune că Dumnezeu a „trecut pe lângă”. În primul rând, Dumnezeu a trecut pe lângă animalele sacrificate de Abraham (Gen 15,17). În al doilea rând, Dumnezeu a trecut pe lângă Moise când i-a dezvăluit o frântură gloria Sa (Ex 34,6). În al treilea rând, Dumnezeu a trecut pe lângă Ilie în adierea ușoară a vântului (1Rg 19,11). În al patrulea rând, amintește de fragmentul din Cartea lui Iob care vorbește despre faptul că Domnul Dumnezeu umblă pe mare: „Întinde singur cerurile şi umblă pe înălţimile mării. 9 El face Ursa, Orionul şi Pleiadele şi camerele din Temán. 10 El face lucruri mari, care nu pot fi pătrunse, fapte minunate, care nu pot fi numărate. 11 Iată, trece pe lângă mine, şi eu nu-l văd; se duce, şi eu nu-mi dau seama” (Iob 9,8-11). Umblând pe mare, Isus își manifestă egalitatea cu Dumnezeul care a încheiat un legământ cu Abraham, care l-a chemat pe Moise să îi conducă poporul, care l-a inspirat pe Ilie și care l-a provocat pe Iob.
EU SUNT
Nu numai că Isus face ceea ce numai Dumnezeu poate face, dar Isus se identifică folosind numele dumnezeiesc, „EU SUNT”. Atunci când Domnul Dumnezeu s-a revelat lui Moise, el și-a dezvăluit numele, „EU SUNT CEL CARE SUNT” (YHWH). Numele subliniază faptul că Dumnezeu este veșnic, fără început sau sfârșit; El pur și simplu ESTE. “Isus preia pentru sine numele divin «EU SUNT» pe care Dumnezeu i l-a revelat lui Moise în tufișul aprins (Ex 3,14). Această revendicare a divinității este coroborată cu faptul că Isus realizează ceea ce numai Dumnezeu poate face: umblă pe mare (Iob 9,8)” (Ignatius Catholic Study Bible: Old and New Testament, 1799). „Așa cum Dumnezeul lui Israel îi dezvăluie lui Moise dumnezeiescul «EU SUNT» în timp ce își manifestă puterea asupra tufișului care arde, dar nu este mistuit, tot așa și Isus folosește dumnezeiescul «EU SUNT» în timp ce își manifestă puterea asupra creației, pășind pe mare” (Pitre, Isus and Divine Christology, 75). Episodul este, așadar, o teofanie în care Isus își dezvăluie dumnezeirea prin manifestarea puterii divine asupra creației și prin preluarea numelui divin al Dumnezeului Unic al lui Israel drept nume propriu (Pitre, Isus and Divine Christology, 76).
Doamne Isuse, eu cred în Tine, însă ajută necredinței mele . Știu că Tu ești cu adevărat Om și Dumnezeu și mărturisesc acest adevăr cu credință. Dar pot crește mereu în credință și pot primi mai deplin Adevărul tău. Mărește-mi credința și insuflă-mi înțelepciunea Ta!
Cred cu adevărat în dumnezeirea lui Isus? Dacă cineva ar fi să mă întrebe dacă Isus a fost sau nu cu adevărat Dumnezeu și om, aș putea să-mi apăr în mod solid credința în El? Dacă nu, cum mă pot pregăti, eventual prin rugăciune și studiu?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: