„MAREA BRUTĂREASĂ”

Don Bosco avea o mare devoțiune față de preasfânta Fecioară, sub titlul de Maria Ajutătoarea. Într-o zi, când era sărbătoarea ei, a dorit să celebreze sfânta Liturghie în cinstea sa, cu aproximativ șase sute de băieți de care se îngrijea el. Biserica era arhiplină.

Pregătise un potir mare plin de hostii pentru a le consacra la liturghie. Sacristanul însă l-a uitat în sacristie. Când și-a dat-seama deja era prea târziu, trecuse deja consacrarea.

Don Bosco deschise tabernacolul și; cu mare surprindere,  găsi un potir mic având foarte puține hostii. Plin de încredere, se adresă preasfintei Fecioare: „Mamă, toți acești băieți au venit

cu marea dorință de a primi Trupul Fiului tău. Nu-i poți lăsa să plece cu stomacul gol”.

A început să dea împărtășania băieților. S-au împărtășit toți șase sute și, în mod miraculos, hostiile din potirul cel mic nu se terminau.

Sacristanul, uimit, asistă la minune: îi ieșeau ochii din orbite. Când se termină Liturghia, îi arată lui Don Bosco potirul pe care-l uitase în sacristie:

– Cum ați putut da împărtășania la toți cu atât de puține hostii? Este o minune, Don Bosco! O minune! Și ați făcut-o dumneavoastră!

Eh! spuse Don Bosco fără să clipească. Pe lângă minunea transsubstanțierii, pe care-o înfăptuiește preotul atunci când consacră, aceasta a înmulțirii ostiilor este nesemnificativă… Apoi, minunea a făcut-o Maria Ajutătoarea.

Întotdeauna Maria este aceea care ne înlesnește împărtășania. Ei îi datorăm Trupul Domnului pe care-l primim ori de câte ori ne împărtășim: un dar pentru care niciodată nu mulțumim îndeajuns.

Betleem, în evreiește, pare că înseamnă „casa pâinii”. Maria este „Marea Bucătăreasă”.