MEDALIA SALVATOARE

Un preot italian a fost nevoit să traverseze o zonă foarte disputată între israeliți și palestinieni. La o cotitură a drumului a fost înconjurat dintr-o dată de o patrulă de luptători arabi. L-au luat drept spion israelit și erau dispuși să-l împuște imediat.
Văzând el că soldații nu iau în seamă spusele și argumentele sale și că moartea este inevitabilă, se încredințează preasfintei Fecioare, punându-se cu totul în mâinile sale.
Preasfânta Fecioară, efectiv, nu s-a lăsat așteptată. Îndată a sosit un ofițer de-al acelor soldați, care, văzând că la gâtul preotului atârna medalia preasfintei Fecioare Maria, Ajutorul creștinilor, a spus:
– Băieți, pe acesta să nu-l împușcați! Nu vedeți că poartă medalia Fecioarei Maria? Un israelit nu va purta niciodată o asemenea medalie. Acesta nu poate fi israelit. Și îndată l-au eliberat.
Nimic neobișnuit! Medalia este semnul apartenenței. Este logic și normal ca preasfânta Fecioară să apere ceea ce este al său.
Și nouă medalia ar trebui să ne aducă aminte că aparținem Mariei.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013
