MINUNEA SPOVEZII

Eminentul psihiatru John Rathbone Oliver povestește că, într-o sâmbătă după-amiază, se afla într-un moment de rugăciune, într-una dintre băncile din spate ale unei biserici catolice. La un moment dat, a observat o tânără, la vreo șaisprezece ani, că era în mod vizibil agitată și tulburată. Își răsucea mâinile și nu putea sta locului nicicum. Pe fața ei se putea citi ca dintr-o carte deschisă zbuciumul interior. Era clar că o mare tulburare interioară îi fura pacea și echilibrul. Era imaginea clară a anxietății.

„Puțin după aceea, fata s-a ridicat și s-a dus la scaunul de spovadă. M-am ridicat și eu și m-am îndreptat către altarul principal și am îngenuncheat în fața tabernacolului. Clipele s-au scurs foarte repede și, la câtva timp, cineva s-a împiedicat de mine în momentul în care s-a pus alături, în genunchi, pe treptele altarului. Era aceeași tânără, însă niciodată nu am mai văzut până atunci la vreo ființă umană o atare schimbare. Toată tensiunea dispăruse; rictusul de preocupare s-a îndulcit; în trăsăturile feței nu mai exista nici cea mai mică urmă de tortură mentală, doar un calm perfect, relaxare și, din câte părea, o mare fericire, întrucât buzele i se întredeschideau schițând un zâmbet.

Dacă eu, ca psihanalist, aș fi putut în trei ore să fac pentru acea fată ceea ce se obținuse acolo în cincisprezece minute, m-aș fi considerat cel mai extraordinar dintre medici”.

Isus Cristos înviat caută să le redea pacea și bucuria alor săi în toate aparițiile. În această atmosferă instituie sacramentul Pocăinței, pentru a reda, de asemenea, pacea și bucuria, după păcat, urmașilor săi, până la sfârșitul lumii.

În însăși ziua învierii a instituit sacramentul Mărturisirii.

Acesta a fost cadoul său de Paști.