MINUNI, DA, ÎNSĂ...

Un puști de nouă ani o însoțește pe mama lui, ca să-i facă o vizită Domnului. Mama observă că fiul ei, îngenuncheat într-o bancă, se ruga cu o atenție neobișnuită. Surprinsă de reculegerea lui, îl întreabă:

– Juan, ce-i ceri lui Isus cu atâta interes?

– Îi cer ca Berlinul să fie capitala Irlandei, așa cum am scris în lucrarea de astăzi.

Este bine să cerem minuni, însă fără să exagerăm.

Oricum, rugăciunea acestui copil este oglinda fidelă a multora dintre rugăciunile noastre: vrem și-i cerem lui Dumnezeu să repare ceea ce noi am stricat. Nu îi cer minunea ca eu să mă străduiesc și să studiez mai serios. Ne place mai mult alt fel de minune: să repare lucrarea mea făcută de mântuială, cârpăceala mea. 

Câți creștini nu și-l imaginează pe Dumnezeu ca pe un mare instalator!