MIRACOLE – EVIDENTE ȘI MAI PUȚIN EVIDENTE
Naşterea lui Ioan Botezătorul este anunţată de îngerul Gabriel.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,5-25
Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot al cărui nume era Zaharia, din grupul preoţesc al lui Abía. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, al cărei nume era Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără greşeală în toate poruncile şi prescrierile Domnului. 7 Însă nu aveau niciun copil, pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8 Pe când slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu, când era rândul grupului său, 9 după rânduiala slujirii preoţeşti, a fost ales să intre în templul Domnului pentru a aduce jertfa de tămâie. 10 Şi toată mulţimea poporului era afară, rugându-se în timp ce se aducea jertfa de tămâie. 11 Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului tămâierii. 12 Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama. 13 Dar îngerul i-a spus: “Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele «Ioan»! 14 Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului; şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale 16 şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a-i pregăti Domnului un popor desăvârşit”. 18 Dar Zaharia i-a spus îngerului: “Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. 19 Răspunzând, îngerul i-a zis: “Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor!” 21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în templu. 22 Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o viziune în templu, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă. 24 După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea, spunându-şi: 25 “Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.
Cuvântul Domnului
Doamne Isuse, îți cer harul de a mă ajuta să cresc în credință, speranță și dragoste. Fă ca această rugăciune să-mi deschidă inima și mintea pentru a fi receptiv la tot ceea ce vrei să-mi comunici astăzi. Dezvăluie-mi ce voiești și dă-mi harul de a realiza ce dorești.
O suferință de durată
Zaharia și Elisabeta erau oameni evlavioși care îl slujeau pe Domnul cu credință. Cu toate acestea, ei trăiau durerea profundă de a nu avea copii. Sfântul Augustin nota că mulți oameni trăiesc o viață de disperare tăcută. În timpurile noastre este legitim să presupunem că toată lumea poartă o anumită povară. Unii ajung să se simtă copleșiți și caută o scăpare în abuzul de anumite substanțe sau chiar și mai rău. Alții se simt lipsiți de bucurie, ca și cum rutina lor zilnică ar constitui doar o simplă repetiție. „Continui să trăiesc, dar ce folos?”, își spun ei.
Există un motiv pentru care, de pe Cruce, Mântuitorul nostru, care s-a unit suferința întregii omeniri, a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. (Mt 27,46). La fel ca Zaharia și Elisabeta, cei care cred nu sunt scutiți de încercări și suferințe.
Neîncrederea în miracole
În timp ce Zaharia își îndeplinea datoria de preot în templu, îngerul Gabriel i s-a arătat, spunându-i: „soția ta îți va naște un fiu”. Răspunsul lui Zaharia a fost unul de neîncredere. Cum putea soția lui să rămână însărcinată la o vârstă atât de înaintată? Uneori, lipsa noastră de credință îi refuză lui Dumnezeu posibilitatea de a realiza ceva minunat în noi. Suntem tentați să ne proiectăm descurajarea și limitările inclusiv cu privire la Dumnezeu: „Nu va funcționa. Am mai încercat deja”. Acum că Dumnezeu îi oferise lui Zaharia o minune, el aproape că o lăsa să-i scape.
Isus ne învață: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați spune muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo!» și el s-ar muta. Și nimic nu v-ar fi imposibil”. (Mt 17,20).
Când miracolele nu se întâmplă
Ce facem atunci când, după o rugăciune încrezătoare, sau după numeroase rugăciuni, Dumnezeu nu ne acordă miracolul dorit? Am putea crede: „Poate nu am suficientă credință?”. În primul rând, credința nu înlătură crucea din viața noastră; ea ne permite să o purtăm. În al doilea rând, atunci când o minune pe care am cerut-o nu se împlinește, trebuie să Îi cerem Domnului să ne dezvăluie, după bunăvoința sa, minunea mai mare pe care a împlinit-o sau o împlinește în viața noastră. Credința ne amintește că întotdeauna căile lui Dumnezeu sunt mai presus de căile noastre și chiar și cea mai grea cruce a noastră este menită să ducă la înviere.
Atunci când ne abandonăm Providenței Domnului și încercăm să trăim pe deplin fiecare clipă a vieții, credința noastră crește. Ajungem să fim convinși de faptul că Dumnezeu ne-a plasat într-un context anume cu un motiv, iar acel motiv este dat tocmai de iubirea sa.
Doamne Isuse, ajută-mă să cresc în credință. Îngăduie-mi să înțeleg că dragostea și harul tău sunt mereu prezente în viața mea. Nu trebuie decât să mă încredințez ție. Tu m-ai creat pentru a descoperi și altora bunătatea și gloria ta. Ca atare, trebuie să înțeleg mereu că sunt multe minuni ale harului pe care dorești să le realizezi prin mine. În zbuciumul meu, amintește-mi mereu că providența ta mă călăuzește cu blândețe.
Doamne, astăzi, prin harul tău, îți voi adresa o rugăciune prin care voi încredința o anumită dificultate grijii tale.
Urmăriți și: