MOARTEA

Moartea este ceva înfricoșător în condițiile în care cineva moare fără credință în Dumnezeu. Deși moartea lui Isus a fost extrem de dureroasă, el nu s-a temut. Și-a înfruntat Crucea cu speranță și bucurie, știind că astfel va dobândi pentru noi darul vieții veșnice.

Moartea este necesară pentru noi din două motive. În primul rând, vom face experiența morții, la sfârșitul vieții noastre pământești, când vom avea parte de judecata particulară și vom fi răsplătiți sau condamnați, potrivit cu dreptatea și îndurarea lui Dumnezeu. Cealaltă moarte, care ne este necesară, este o moarte de natură spirituală, este continuă și va fi factorul determinant pentru judecata noastră particulară. Amintiți-vă cuvintele lui Isus adresate ucenicilor Săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! ²⁵ Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, [acela] o va afla” (Mt 16,24-25).

Sunteți dispuși să muriți? Sunteți dispuși să renunțați la dumneavoastră înșivă, să vă luați crucea și să-l urmați pe Domnul, pășind spre propria dumneavoastră Vinere Mare? Dragostea adevărată cere întotdeauna sacrificii. Nu e doar o emoție sau un sentiment plăcut. Tipul de iubire la care Isus ne îndeamnă să participăm presupune ca și noi să murim față de propriile noastre dorințe păcătoase și să ne dăruim, în spirit de sacrificiu, în favoarea celorlalți, în acord cu voința lui Dumnezeu.

Orice sacrificiu doare. Aceasta este Crucea. Dar cu cât trăim mai mult în spirit de sacrificiu, cu atât mai mult vom iubi. Și cu cât vom iubi mai mult, cu atât mai mult vom fi impulsionați să ne dăruim mai mult în spirit de sacrificiu și vom trăi o tot mai mare bucurie în acest sens. Trebuie să iubim murind și să murim iubind. Orice formă de egoism trebuie să fie îndepărtată din viața noastră ca buruienile dintr-o grădină, fiecare dintre noi devenind un adevărat dar, dezinteresat, în favoarea celorlalți, în acord cu voința lui Dumnezeu. Un lucru pe care Vinerea Mare ni-l transmite este că iubirea adevărată nu are limite. Nu există limită pentru cât de mult trebuie să iubim. Iubirea presupune sacrificiul total, al întregii noastre vieți.

O icoană desăvârșită a iubirii, care ne este pusă astăzi înainte, este Sfânta noastră Mamă. Evanghelia după Sfântul Ioan spune: „Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleópa, şi Maria Magdaléna” (In 19,25). Stând la picioarele Crucii și privind la Fiul ei răstignit, dragostea din inima Mamei Neprihănite Maria s-a manifestat dincolo de orice putere a noastră de înțelegere. Ea a consimțit pe deplin morții Fiului ei și împlinirii voinței Tatălui. Ce s-a gândit în timp ce stătea acolo, în acele ore? Cu siguranță mai multe decât ne-am putea imagina. Cel mai important, ceea ce a simțit în Inima ei Neprihănită a fost o iubire deplină. Rolul ei în fața Crucii a fost să-l iubească pe Isus cu o iubire desăvârșită. Isus a fost conștient de această dragoste și a acceptat să primească mângâierea iubirii ei în timp ce suferea și murea. Iubirea Maicii Domnului s-a manifestat prin suferință și sacrificiu. De aceea, dragostea noastră se va apropia tot mai mult de desăvârșire numai dacă vom îngădui ca sacrificiul, suferința și chiar moartea să ne transforme inimile și să le facă tot mai asemănătoare cu Inima lui Cristos și a Mamei sale.

Meditați la această scenă plină de iubire, curată și de neînțeles, pe care Mama și Fiul și-au împărtășit-o în condițiile sacrificiului, suferinței și morții lui chinuitoare. Rugați-vă să fiți motivați de iubirea Inimilor lor Preasfinte.