MOTIV SAU RUȘINE?

Doi prieteni discutau după Liturghia de duminică:

– M-am bucurat mult când te-am văzut la împărtășanie – spuse unul dintre ei. Într-adevăr, mă bucur că, în sfârșit, te-ai hotărât să te spovedești.

– Nu m-am spovedit – i-a răspuns prietenul. Păcatele mele sunt treaba mea și a lui Dumnezeu. Între el și mine nu-i nevoie de niciun intermediar. De ce să-i povestesc preotului viața mea?

– Foarte bine – reluă celălalt. Este admirabil raționamentul tău. Dar nu mi se pare logic să rămâi undeva la jumătatea drumului. Dacă păcatele tale sunt treaba lui Dumnezeu și-a ta, la fel trebuie să fie și împărtășania ta. Ia o bucată de pâine, consacr-o tu și împărtășește-te. La ce-ți trebuie un preot?

Dacă pentru a primi iertarea păcatelor nu avem nevoie de „intermediar”, atunci de ce am avea nevoie de el ca să primim Trupul lui Cristos?

Problema e că a primi împărtășania din mâinile preotului nu costă. A-i povesti păcatele, da, costă: trebuie să vorbești rău despre tine însuți și nu suntem obișnuiți cu aceasta.

Deoarece acest lucru costă, ne vine greu să-l facem, atunci inventăm tot felul de teorii.

Dacă evităm spovada, atunci nu-l lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce-i place să facă: să ierte.

În momentul în care îi dăm această oportunitate, „este sărbătoare în cer”. Ar trebui să avem prezent lucrul acesta atunci când ne spovedim.