„MOTIVAȚII FĂRĂ MOTIV”

Doi frați, unul de șase și altul de opt ani, în lipsa părinților, încep să joace fotbal chiar în sufrageria casei. Un moment de neatenție, o eroare de chită și o vază foarte prețioasă și dragă zboară și se face țăndări de pământ.

Cel mai mic spune:

– Trebuie să-i spunem mamei.

– Da – răspunse cel mai mare –, dar cine i-o spune? Îi spui tu?

Iar cel mic, mai mic, dar și mai pungaș, îi replică îndată:

– Nu. Mai bine îi spui tu, pentru că o cunoști de mai mult timp.

Cine dintre noi nu este în stare să găsească zece „motivații fără motiv” pentru a evita ceea ce ne vine greu să recunoaștem? Ceea ce este mai rău e că, de obicei, sfârșim prin a le crede, prin a ne înșela pe noi înșine.

Este mai ușor, mult mai ușor, să te înșeli pe tine decât să-i înșeli pe ceilalți. Și, chiar dacă ne-ar crede lumea întreagă, pe Dumnezeu nu-l putem înșela.

Lipsa de sinceritate, în cele din urmă, nu este bună de nimic.