NEMIJLOCIT
EVANGHELIA
Pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37
În acel timp, Isus, ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în ţinutul Decapole. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. 33 Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. 34 Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: “Effata!”, care înseamnă “Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. 36 Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea 37 şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: “Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.
Cuvântul Domnului
Doamne, simt cu adevărat dragostea Ta. Cred în Tine, pentru că mi-ai câștigat încrederea prin faptul că mi-ai dezvăluit dragostea Ta plină până la sacrificiu. Te iubesc, Doamne, și doresc să fiu un martor al iubirii Tale față de toți. Deschide-mi inima față de iubirea Ta, pentru ca și eu să fiu un martor convingător în fața lumii că iubirea Ta există.
Cine aș fi eu dacă nu aș avea credință?
Putem fi atât de familiarizați și „cufundați” în moștenirea noastră catolică, încât luăm de bune adevărurile pe care le-am primit de la Biserica noastră catolică, la fel cum majoritatea dintre noi luăm de bună credință și capacitatea noastră de a auzi sau de a vorbi. Evanghelia de astăzi ne oferă ocazia de a medita cu privire la un om care de la naștere nu s-a bucurat de niciuna dintre aceste facultăți obișnuite. Există oameni care nu pot îmbrățișa revelația lui Isus nu pentru că nu este dată, ci pentru că nu sunt pregătiți să o primească. Haideți să ne bucurăm de harul pe care l-am primit și să-l cinstim prin credința noastră.
Ce fel de persoană aș fi (sau aș putea deveni în curând) dacă nu aș avea darul credinței pentru a-mi susține, ghida sau modela principiile?
Cristos este revelația Tatălui și a iubirii Sale
Cristos s-a revelat acestui om, iar puterea Lui i-a dat auz și posibiliatea de a vorbi bine. „Cristos… prin revelarea misterului Tatălui și a iubirii sale, îl descoperă pe deplin pe om omului însuși și face clară vocația sa absolută” (Gaudium et Spes, Nr. 22). În măsura în care suntem surzi față de revelația divină, suntem asemenea acestui om. Incapabili să rostim mesajul despre sensul vieții noastre, incapabili să ne dăruim lui Dumnezeu și celorlalți, viața pur și simplu trece pe lângă noi. Dar dacă Dumnezeu ne „atinge” urechile și limba, dacă ne vindecă și ne întărește cu harul Său, viața noastră capătă o cu totul altă direcție și semnificație.
Dumnezeu ne atinge urechile și limba, dar noi trebuie să acceptăm harul și menirea stabilită de El.
Suntem martori în fața lumii că dragostea există
Domnul i-a redat acestui om sănătatea urechilor și a limbii. Astfel, Cristos i-a dezvăluit identitatea sa reală: „El, este icoana Dumnezeului nevăzut (Col 1,15), este El însuși omul desăvârșit” (Redemptor Hominis, Nr. 10). Cât de dificilă trebuie să fi fost viața sărmanului surdomut înainte de această revelație! Cât de greu trebuie să-i fi fost să creadă și să iubească! „Omul nu poate trăi fără iubire. El rămâne o ființă de neînțeles pentru sine însuși, viața lui este lipsită de sens, dacă nu i se revelează iubirea, dacă nu face experiența iubirii, dacă nu o experimentează și nu și-o însușește, dacă nu participă în mod intim la ea” (Ibidem). Cu sănătatea restabilită, bărbatul a devenit un martor al răscumpărării lui Dumnezeu. Cine l-ar putea face să tacă acum și să nu vorbească despre această minunată experiență a Mântuitorului său pe care el a avut-o? Cât de iubit de Dumnezeu trebuie să se fi simțit acest om în ziua în care Cristos i-a redat sănătatea! Acest om a crezut și de aceea a început să dea mărturie!
De ce tac eu? Oare nu știu că, în calitate de catolic, trebuie să fiu un martor al Domnului și al dragostei sale față de noi?
Târziu te-am iubit, Frumusețe, atât de veche și totuși atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci iată, tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te căutam pe tine, și în urâțenia mea mă năpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Și mă țineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine. M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat cu țipătul tău surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta! (Confesiunile Sfântului Augustin)
Astăzi, voi manifesta deschis unui prieten sau unui membru al familiei un anumit aspect al credinței mele.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: