NEPLĂCERILE UNUI NAUFRAGIAT

Singurul supraviețuitor al unui naufragiu a ajuns pe plaja unei insule mici și nelocuite. S-a rugat insistent lui Dumnezeu, cerându-i să fie salvat. În fiecare zi scruta orizontul în căutare de ajutor. Însă ajutorul se pare că nu venea de nicăieri. Obosit, în cele din urmă se hotărî să-și construiască o colibă din lemn, ca să se adăpostească de intemperiile vremii și să-și pună la loc sigur puținele bunuri pe care le avea.

Câteva zile mai târziu, la amiază, după ce dădu târcoale pe insulă în căutare de hrană, reveni la colibă sa și o găsi învăluită de flăcările unui foc al cărui fum urca vertiginos spre cer. Un fulger inoportun îi incendiase coliba. I s-a întâmplat ceea ce era mai rău posibil… a pierdut totul. Rămase distrus, trist și plin de mânie. „Doamne, cum de ai putut să-mi faci una ca asta?” – se plângea el.

În ziua următoare, destul de dimineață, îl trezi semnalul unei bărci care se apropia de insulă. Veneau să-l salveze.

– Cum ați aflat că sunt aici? îi întrebă obositul naufragiat pe salvatorii săi.

– Am văzut dâra de fum – răspunseră ei.

Ca să putem aprecia cu certitudine bunătatea sau răutatea unui eveniment din viața noastră, trebuie să-i cunoaștem toate consecințele, iar acest lucru are nevoie de trecerea timpului.

Dumnezeu, ca să cunoască toate aceste consecințe, nu are nevoie ca timpul să treacă. De aici rezultă faptul că evaluarea, aprecierea sa, este precisă și corectă încă din primul moment. Este logic faptul ca evaluarea sa și a noastră să nu coincidă întotdeauna. Însă Dumnezeu știe mai bine.

„Știm că Dumnezeu face ca toate lucrurile să conlucreze spre binele celor care-l iubesc, celor care, conform planului său, sunt chemați” (Rom 8,28). Slavă Domnului că există Providența și acționează infailibil!