NOUA MANĂ PENTRU VIAȚĂ

LECTURA I
Voi face să cadă o ploaie de pâine din cer.
Citire din cartea Exodului 16,2-4.12-15
În zilele acelea, toată adunarea fiilor lui Israel a murmurat împotriva lui Moise şi a lui Aaron în pustiu. 3 Fiii lui Israel le-au zis: “De-am fi murit de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate! Dar voi ne-aţi scos în pustiul acesta, ca să moară de foame toată această adunare”. 4 Domnul i-a zis lui Moise: “Iată, eu voi face să plouă pentru voi pâine din ceruri! Poporul să iasă şi să adune în fiecare zi porţia pentru o zi; ca să-l pun la încercare, dacă umblă sau nu după legea mea! 12 “Am auzit murmurările fiilor lui Israel. Spune-le: «Veţi mânca diseară carne şi dimineaţă vă veţi sătura cu pâine; veţi cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru»”. 13 Seara au urcat prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţa era un strat de rouă în jurul taberei. 14 Stratul de rouă s-a ridicat şi, iată, pe suprafaţa pustiului era ceva mărunt, ca o crustă, ceva mărunt ca bruma pe pământ. 14 Fiii lui Israel au văzut şi au zis unul către altul: “Ce este aceasta?”, căci nu ştiau ce era. Moise le-a zis: “Aceasta este pâinea pe care v-o dă Domnul ca s-o mâncaţi.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 77(78),3 şi 4bc.23-24.25 şi 54 (R.: 24b)
R.: Domnul a dat poporului pâine din ceruri.
3 Ceea ce am auzit şi am cunoscut,
ceea ce ne-au povestit părinţii noştri;
4bc vom vesti generaţiei viitoare laudele Domnului,
puterea şi faptele pe care el le-a făcut. R.
23 Totuşi el a poruncit norilor de sus
şi a deschis porţile cerului:
24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare,
le-a dat lor pâine din ceruri. R.
25 Omul a mâncat pâinea îngerilor;
le-a trimis hrană ca să se sature.
54 I-a făcut să ajungă în hotarul său cel sfânt,
la muntele pe care l-a câştigat cu dreapta lui. R.
LECTURA A II-A
Îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,17.20-24
Fraţilor, vă spun aceasta şi dau mărturie în Domnul: să nu mai umblaţi cum umblă păgânii, în deşertăciunea minţii lor. 20 Voi nu aşa l-aţi cunoscut pe Cristos. 21 Dacă l-aţi ascultat pe el şi aţi fost învăţaţi în el, după adevărul care este în Isus, 22 lăsaţi deoparte purtarea de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amăgitoare! 23 Înnoiţi-vă duhul minţii voastre 24 şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,4b
(Aleluia) Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. (Aleluia)
EVANGHELIA
Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,24-35
În acel timp, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafarnaum căutându-l pe Isus. 25 Găsindu-l pe ţărmul celălalt al mării, i-au spus: “Rabbi, când ai ajuns aici?” 26 Isus le-a răspuns şi le-a zis: “Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27 Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său”. 28 Atunci i-au zis: “Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?” 29 Isus a răspuns şi le-a zis: “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el”. 30 Iar ei i-au spus: “Ce semn faci tu, ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuieşti? 31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. 32 Atunci Isus le-a zis: “Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. 33 Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”. 34 Ei i-au zis: “Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!” Isus le-a spus: 35 “Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, cred că Fiul tău, Isus Cristos, este Mesia și Noul Moise. El este Regele meu, acum și pentru totdeauna. Îți sunt recunoscător pentru darul Euharistiei, Noua Mană. Aștept cu nerăbdare Banchetul veșnic, alături de Tine, în Ceruri.
Patru caracteristici ale manei din vechime
Din Cartea Exodului aflăm că israeliții nu știau ce este mana, când au văzut-o prima dată. Ei au spus în ebraică, man-hu? ceea ce înseamnă literalmente „Ce este?” Prima calitate a manei este că nu era pâine obișnuită. Era o „pâine din cer”, miraculoasă, oferită poporului său direct de către Dumnezeu” (Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 81). A doua calitate a manei era că era însoțită de primirea în dar a cărnii (prepelițele) din cer. „Dimineața, mâncau mana, dar seara, mâncau carnea prepelițelor care se coborau asupra taberei” (Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 83). A treia caracteristică a manei a fost că era păstrată în Sfânta Sfintelor din cortul lui Moise (Ex 16,32-34). Aceasta înseamnă că mana nu era doar miraculoasă, ci și sfântă. A patra calitate era că mana avea gustul unor turte făcute cu miere (Ex 16,31). Mierea era o pregustare a țării promise, Țara în care curge lapte și miere (Ex 3,8). Prin intermediul manei din pustiu, „Dumnezeu îi îndemna pe israeliți să se încreadă în puterea Sa de a le oferi hrană și de a-i conduce acasă” (Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 84).
Noua Mană
Toate cele patru calități sau proprietăți ale vechii mane indică spre Mana Nouă, a Euharistiei, pe care o oferă Isus: Este Pâine din cer; este Trupul lui Cristos; este Sfântă; și este pregustare a Banchetului Ceresc. Multe elemente din fragmentul Evangheliei de astăzi trimit la experiența israeliților din pustiu. Israeliții au văzut semnele și faptele mărețe ale lui Dumnezeu, însă au mormăit și s-au plâns în pustiu. În ciuda faptului că au fost martorii celor zece plăgi, ai despărțirii Mării Roșii, ai distrugerii armatei lui Faraon și ai darurilor de mană și apă, au ajuns să nu mai aibă încredere în Dumnezeu și în slujitorul lui, Moise. Îi vedem și pe oamenii din preajma lui Isus – care au fost hrăniți miraculos de Domnul – cerând un nou semn. Ei vor ca Isus, pe care l-au aclamat drept Regele Mesia (In 6,15), să coboare mana din cer. „Mulțimile știau că Mesia trebuia să fie un Nou Moise. De asemenea, știau că acesta trebuia să readucă în lume miracolul manei. Așa că, pentru a-l pune la încercare pe Isus și pentru a vedea dacă era de fapt Cel Ales, i-au cerut să își dovedească „pedigree-ul” mesianic prin înfăptuirea unui miracol. L-au provocat să le ofere noua mană din cer, cu o singură diferență: voiau să realizeze acest lucru nu doar pentru patruzeci de ani, precum vechea mană, ci pentru totdeauna” (Pitre, Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist, 99). Cererea mulțimilor îl va determina pe Isus să inițieze Discursul despre Pâinea Vieții, pe care vom începe să îl parcurgem de duminica viitoare.
A învăța de la Cristos și a ne îmbrăca cu omul cel nou
În Scrisoarea către Efeseni, Paul pune în evidență contrastul dintre a trăi precum un păgân și a trăi ca și creștin. Tocmai amintise de zidirea Bisericii prin eforturi de unitate, slujire în Biserică și evoluție spre maturitate creștină (Ef 4,1-16). Paul îi invită pe efeseni și pe noi să ne detașăm de comportamentul imoral al culturii în care trăim (Ef 4,17-19). Mesajul lui Paul este acesta: „Nu continuați să trăiți precum păgânii. Permiteți ca gândirea și valorile voastre să fie transformate de Cristos, prin care Dumnezeu v-a recreat pentru o viață de dreptate și sfințenie” (Prothro, The Apostle Paul and His Letters: An Introduction, 174). Paul subliniază modul în care comportamentul păgânilor conduce la superficialitatea în gândire a acestora. Viața imorală și gândirea lor superficială merg mână în mână. Creștinii din Efes L-au „învățat pe Cristos” și acum posedă o înțelegere profundă a sensului și scopului vieții lor. „După ce a descris cât de degradant este stilul de viață păgân, Paul le amintește cititorilor săi de schimbarea profundă a identității lor, produsă prin convertirea la Cristos” (Williamson, Ephesians, 127). Vorbind despre renunțarea la trecutul lor și îmbrăcarea cu omul cel nou, Paul face referință la Botez. Creștinii s-au „îmbrăcat” în Cristos prin Botez și, prin urmare, trebuie să se „lepede” de faptele rele și să „îmbrace” noul mod de viață în care au fost botezați” (Prothro, A Pauline Theory of Justification, 106). Cel botezat moare împreună cu Cristos și învie la o viață nouă. Este eliberat din sclavia păcatului. Aceasta nu înseamnă că un creștin nu mai poate păcătui, dar că dobândește o nouă libertate și putere, aceea de a respinge păcatul (a se vedea Williamson, Ephesians, 128).
Doamne Isuse, ajută-mă să meditez mai profund asupra misterului Euharistiei. Vreau să prețuiesc darul tău așa cum ar trebui și să primesc harul și înțelepciunea oferite de tine. Îmi propun să rezerv timp pentru adorație în fața Ta, în Euharistie și să-mi conformez viața potrivit învățăturilor Tale.
Cheia pentru a ne îmbrăca în omul cel nou este să acceptăm să fim continuu reînnoiți în gândurile noastre. „Citirea în rugăciune a Scripturii, participarea la Sfânta Liturghie și studierea Adevărului revelat vor contribui la dobândirea unei minți reînnoite și a unei vieți noi” (Williamson, Ephesians, 130). Dintre toate acestea, de ce am cea mai mare nevoie, în acest moment
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
