NU ESTE LOC PENTRU DOI
Există o povestioară veche folosită de către mistici pentru a vorbi despre dragostea lui Dumnezeu. Însă, fără îndoială, este valabilă și pentru a vorbi despre iubirea omenească.
Este vorba despre un îndrăgostit care ajunge la coliba în care locuiește iubita sa și bate la ușă. – Cine-i? întreabă ea dinăuntru.
– Sunt eu – răspunde el de afară.
– Îmi pare rău – spune iubita. Casa este foarte mică și nu există loc pentru doi.
El pleacă în deșert, să-și purifice iubirea. La câteva zile, se întoarce. Aceeași întrebare de dinăuntru, același răspuns de afară și aceeași replică a iubitei:
– Nu există loc pentru doi.
Pleacă din nou și după un oarecare timp, când iubirea sa nu-l mai lasă să trăiască, merge din nou la colibă. Bate din nou la ușă. Aude aceeași întrebare dinăuntru:
– Cine-i?
El, fără să se mai gândească la sine, deoarece nu poate să se mai gândească decât la ea, răspunde:
– Sunt tu.
Și atunci ușa se deschide.
În căsătorie nu există loc pentru doi. Cineva spunea că viața de căsătorie este situația a doi care doresc să fie unul.
Acest lucru niciodată nu se reușește a se obține întru totul. De aceea, căsătoria este o lucrare care durează toată viața.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013