NU ESTE VINA OGLINZII

Lewis Carroll, autorul poveștii „Alice în țara minunilor”  relata o întâmplare pe care i-au povestit-o pe când era copil:

Într-o încăpere plină cu oglinzi intră o fetiță zâmbitoare și fericită. Văzându-și chipul reprodus de sute de ori, se gândi că locul respectiv trebuia să fie unul foarte plăcut, de vreme ce toți zâmbeau. Mai târziu, intră în același loc un copil care avea un caracter foarte rău și care, văzând în jurul său multe fețe lunguiețe și supărate, își făcu o idee tristă despre acel loc și-și spuse: „Aici nu merită să revii”.

Nu suntem responsabili de fața pe care o avem. În schimb, suntem responsabili de fața pe care o facem.

De fața pe care o vom face va depinde în mare parte răspunsul pe care îl vom afla pe fețele celorlalți: se culege ceea ce se seamănă.

E adevărat, Doamne, că-ți aducea mare consolare acea „subtilitate” a omului-copil care, simțind tulburarea pe care o produce faptul de a asculta de ceva care deranjează și este de la sine respingător îți spunea cu voce scăzută: Isuse, să fac o față bună!? (Camino, 626).