NU NUMAI PENTRU CRETINI

Odată, pe când filozoful francez Descartes lua prânzul într-un local luxos, se apropie de el contele Lamborn, personaj din lumea galantă pariziană, om lipsit de maniere și grosolan, și îi spuse:

– Văd, domnule, că voi, gânditorii ăștia deștepți, nu vă privați de cărnurile bune, pentru că fazanul pe care vă pregătiți să-l mâncați este de-a dreptul apetisant.

Cum Descartes nu-i răspundea nimic, acesta continuă:

– De când geniile filozofiei își găsesc plăcerea în lucruri atât de materiale precum aceste mâncăruri?

Descartes, arătând spre platou, răspunse ironic:

– Chiar credeți că Dumnezeu a creat minunățiile astea ca să le mănânce doar cretinii?

Și continuă cu mâncarea sa, fără a ridica măcar capul.

Nu este contra inteligenței faptul ca cineva să fie atras de lucrurile bune. Ba, mai mult, aceasta este o dovadă de inteligență. Acest gust și această înclinație cu atât mai puțin merg împotriva sfințeniei.

Ceea ce, într-adevăr, pretinde sfințenia – și, de asemenea, inteligența – este de a avea suficientă stăpânire de sine cât e necesară, ca să nu te lași purtat de acest gust și de această tendință. Într-un cuvânt: autodominare.