NU ORICE LUCRU ESTE TOBOGAN

Un copil de patru ani merge pentru prima oară la noua lui grădiniță. Tatăl său, când copilul se întoarce acasă, este curios să afle cu ce impresie vine.

Copilul nu se arată deloc dispus să vorbească. La insistentele tatălui, în cele din urmă exclamă:

– Grădinița, bine, însă educatorul este imbecil.

– De ce spui că este imbecil educatorul? îl întreabă tatăl.

– Păi, pentru că tocmai când ne simțeam cel mai bine la tobogane, spuse: „Hai, înapoi în clasă” .

Copilul nu înțelegea exigența educatorului. Avea senzația că încerca să-i amărască; părea că îl deranja să-i vadă fericiți.

Fiilor li se petrece același lucru cu părinții lor. Și nouă, oamenilor, de câte ori nu ni se întâmplă la fel cu Dumnezeu!

Dacă ne-a creat ca să ne împărtășim din fericirea lui, cum să nu ne vrea fericiți?

Lucrurile nu sunt bune pentru că Dumnezeu le trimite, nici rele pentru că ni le interzice.

Este tocmai invers: ne trimite anumite lucruri pentru că sunt bune și ne interzice altele pentru că sunt rele.

Până în ce punct suntem convinși că astfel stau lucrurile?