NU SE ȘTIE NICIODATĂ...

Ca de fiecare 31 decembrie, formez un număr de telefon la întâmplare pentru a felicita de Anul Nou o persoană necunoscută.

Nu răspunde nimeni. Dau să închid, dar în cele din urmă se aude o voce:

– Pablo, tu ești? întreabă o femeie, plângând.

– Da! o mint, după câteva clipe de ezitare.

– Oh, Pablo, mulțumesc că ai sunat. Of, Doamne! Mă gândeam că te-am pierdut. Eram pe punctul de a face o mare prostie. Încă strâng în mână flaconul cu pastile.

Rămân mut. Nu știu ce să spun… și sunt incapabil de a închide.

– Pablo, ești acolo? întreabă iar, neliniștită.

– Nu te teme! îi spun. Sunt aici! Acum aruncă flaconul. Aș înnebuni dacă te-aș pierde. Te iubesc.

– Deja l-am aruncat – spune femeia printre sughițuri. Și eu te iubesc (Rafael Novoa Blanco).

Doar Dumnezeu știe binele pe care-l poate face un cuvânt amabil. Și doar Dumnezeu cunoaște nevoia de acest cuvânt amabil pe care o are cel cu care te întâlnești pe stradă.