NU TOTUL ESTE CARITATE

O fetiță de șase ani intră grăbită în biroul tatălui ei:

– Tati, dă-mi doi euro, pentru un om sărman ce strigă pe stradă.

– Ia de aici doi euro, draga mea. Bravo! Așa-mi placi: să ai o inimă bună și să te înduri de cei care suferă! Dar… de ce strigă?

– Păi… vinde înghețată.

Era într-un seminar un vicerector în vârstă care în fiecare iarnă se întâmpla să se îmbolnăvească de gripă. Seminariștii se interesau în fiecare zi de sănătatea bolnavului de la cel care îl îngrijea. Era modalitatea de a afla dacă vor face sau nu orele pe care le aveau cu vicerectorul. Sărmanul bolnav era impresionat de interesul elevilor săi. Într-o zi, cel care îl îngrijea îi spuse:

– Don Jose, cât de mult țin seminariștii la dumneavoastră! În fiecare zi mă întreabă despre dumneavoastră, să vadă cum stați cu sănătatea.

Profesorul, care nu era atât de ușor de păcălit, îi răspunse:

– Nu totul este caritate, Manolo! Nu totul este caritate!

Câte fapte – în sine bune – sunt sterile și-și pierd din valoare din lipsă de bună intenție, din lipsă de iubire!

Merită citit și meditat, din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni, imnul dragostei (13,1-13).

Dacă dau tot ceea ce am de pomană și chiar dacă mă las să fiu ars de viu, „dacă nu am dragoste, la nimic nu-mi folosește” (1Cor 13,3).