NUME POTRIVIT

Cristina, de patru ani, merge pentru prima dată la grădiniță. Educatoarea o întreabă:

– Cum te numești?

– Mă numesc Cristina.

– Iar tatăl tău cum se numește?

– Tatăl meu… tatăl meu…

Văzând șovăiala micuței, educatoarea încearcă să o ajute:

– Când mama ta îi zice tatălui tău ceva, cum îi spune?

– Îi spune „nerușinatule”.

Chiar dacă „nerușinatule” nu este un nume propriu, în anumite cazuri ar putea să fie un nume potrivit. Ceea ce niciodată nu este potrivit este să-i audă copiii pe părinți folosind astfel de vorbe între ei.

Este normal, omenesc, să existe certuri între soți, însă este nefast ca martori ai acestora să fie copiii. Curajul, stăpânirea de sine pentru a ști să rabzi și să taci, ca să spui după aceea, între patru ochi, ceea ce este de spus, este o parte importantă din misiunea de a-i educa pe copii.

Atunci când copiii sunt făcuți martori ai „bătăilor” dintre părinți, ei devin, pe lângă victime, și judecători.