O HALBĂ DE BERE

Un irlandez s-a mutat să locuiască într-un sat micuț. În prima sa vizită la o tavernă locală, ceru trei beri odată, pe care le bău una după alta. În zilele următoare a repetat aceeași fază: întotdeauna cerea trei beri odată.

Tema de discuții în satul respectiv era „omul cu cele trei beri”. Într-o zi, barmanul îi spuse:

– Nu aș vrea să fiu indiscret, însă oamenii aici se întreabă de ce dumneavoastră beți întotdeauna câte trei beri.

– Da, este puțin cam ciudat – răspunse omul. Am doi frați: unul în Australia și altul în America. Am promis ca, atunci când ne vom despărți, fiecare să ceară, pe lângă berea pe care o va bea, încă două, câte una pentru fiecare dintre frații care nu sunt de față. În felul acesta, vom reuși să menținem vie amintirea reciprocă și să susținem legătura dintre noi.

Oamenii au rămas plini de admirație față de prietenia și fraternitatea acelor frați.

Câteva săptămâni mai târziu, în loc de trei beri, începu să ceară doar două. Aceasta se întâmpla zi de zi. Vestea se răspândi imediat printre săteni, iar cei mai evlavioși s-au văzut obligați să se roage pentru sufletul fratelui răposat.

Odată, barmanul îi spuse:

– Îmi cer oamenii să-ți transmit condoleanțe din partea tuturor pentru moartea unuia dintre frații tăi.

– Nu-i vorba de asta! răspunse omul. Cei doi frați ai mei sunt bine, sănătoși. Problema e că eu m-am hotărât să nu mai beau în Postul Mare.

Irlandezul putea să sacrifice și să-i ofere lui Dumnezeu halba lui de bere. Celelalte două nu erau ale sale, erau ale fraților săi. Desigur că cel care le bea era tot el.

Din intenția sa de fond – în afară de șiretenia sa – merită să tragem o învățăminte: nu putem să-i oferim Domnului mortificări care să-i mortifice pe ceilalți. Din contră, mortificarea cea mai plăcută Domnului va fi aceea care va bucura viața celor de lângă noi.