Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20

După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: 15 “S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”. 16 Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: “Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Cuvântul Domnului

Doamne, îți mulțumesc pentru timpul pe care îl am la dispoziție pentru a fi cu tine. Nu merit prietenia ta atât de apropiată; și totuși îmi oferi intimitatea inimii tale. Mă încred în bunătatea ta și sper în mila ta nesfârșită. Te iubesc și doresc să renunț la tot ceea ce m-ar putea îndepărta de tine. Doamne, fă-mă să trăiesc cu adevărată compasiune și dă-mi harul unei adevărate convertiri.

Condiția prealabilă de participare la Împărăției

Împărăția lui Dumnezeu este aproape”, „Împărăția lui Dumnezeu este în inima ta” și „Nu ești departe de Împărăție” sunt expresii ale Domnului nostru. El a venit să întemeieze o Împărăție, una care începe aici, pe pământ, și care va continua în veșnicie. Construim Împărăția din noi înșine prin practicarea virtuților; permițând harului lui Dumnezeu să ne purifice de egoism și de obiceiuri păcătoase și să ne întărească prin credință, speranță și iubire. Există, totuși, o condiție prealabilă pentru ca harul să se manifeste și să continue să lucreze în miracolul său continuu: recunoașterea păcatelor noastre și credința în Cristos. Trebuie „să ne convertim și să credem în Evanghelie” (Mc 1,15).

Sunt conștient de necesitatea permanentă de a mă întoarce la Dumnezeu și de a renunța la păcatele mele zilnice? Pot spune cu adevărat că mă străduiesc să-mi înving păcatele și defectele pentru a fi mai asemănător cu Cristos și mai aproape de El?

Sac și cenușa în suflet

Tipul de penitență pe care îl solicită Isus trebuie să înceapă în interiorul nostru. Când Petru conștientizează cine este Cristos, cade în genunchi și exclamă: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos” (Lc 5,8). „Chemarea lui Isus la convertire și penitență, ca și chemarea profeților dinaintea lui, nu vizează mai întâi faptele exterioare, sacul și cenușa, postul și mortificarea, ci convertirea inimii, convertirea interioară. Fără aceasta, astfel de penitențe rămân sterile și false; totuși, convertirea interioară îndeamnă și la manifestarea acesteia prin semne vizibile, gesturi și opere de penitență” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1420).

Cea mai bună „exprimare prin semne vizibile” a convertirii și a penitenței rămâne imitarea lui Cristos. Apostolii „și-au lăsat mrejele și l-au urmat” (Mc 1,18).

Modalități de exprimare a convertirii

La numărul 1434 din Catehism aflăm că convertirea și penitența nu sunt lucruri pe care le asumăm o singură dată în viață sau numai după un păcat grav, mergând la spovadă și apoi renunțând. „Penitența interioară a creștinului”, mai curând, „poate fi exprimată în multe și diverse moduri”. Postul, rugăciunea și pomana sunt menționate ca modalități de exprimare a convertirii noastre continue. Alte modalități specifice sunt „eforturile de împăcare cu aproapele, lacrimile de căință, grija pentru mântuirea aproapelui, alergarea la mijlocirea sfinților și practicarea carității, care acoperă o mulțime de păcate”.

Inima mea rezonează cu aceste modalități de exprimare a pocăinței? Și, dacă nu, de ce nu? Ce ar putea fi mai important decât o prietenie intimă cu Domnul și Dumnezeul meu, cu care sper să-mi petrec toată veșnicia?

Isuse, zilele mele sunt ocupate cu atât de multă activitate și zgomot, încât îmi este extrem de greu chiar și să reflectez asupra nevoii mele reale de convertire. Te rog să mă ajuți să renunț la păcatele și obiceiurile mele rele, orientându-mă mereu spre Tine și imitându-Te. Spală-mă de păcatele mele și atrage-mă la Tine.

Îmi voi cere cu umilință scuze dacă am jignit pe cineva, fără să amintesc nimic negativ despre acea persoană.

Material pregătit după a traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com

Urmăriți și: