Conrad al III-lea, regele Germaniei, asedia cu succes în secolul al XII-lea o cetate aparținând ducelui de Bavaria. Întrucât consecințele acelui asediu se făceau simțite asupra tuturor locuitorilor, femeile începură să protesteze spunând că ele nu aveau nimic în comun cu bătăliile și, prin urmare, cereau să li se dea voie să părăsească cetatea, luând cu ele câte ceva din bunurile personale. Fiindu-i adusă la cunoștință dorința lor, regele acceptă numaidecât, dar cu o condiție: nimeni să nu ia cu sine mai mult decât poate duce.

Așa se făcu, însă nu mică i-a fost mirarea lui Conrad când văzu cum femeile ieșeau rând pe rând din cetatea asediată ducându-i în spate pe copiii sau pe soții lor. În fața unui asemenea spectacol, nemaiavând cum să dea înapoi, Conrad exclamă:

– O, de aș avea în armata mea o mie de femei ca acestea!

 

În ceasul durerii, la picioarele crucii lui Cristos, se aflau mai multe femei. Dintre apostoli, era doar Ioan. „Mai tenace femeia decât bărbatul și mai credincioasă în ceasul durerii – Maria Magdalena și Maria a lui Cleopa și Salome!” (Camino, 982).

Acolo se afla, în prim-plan, Maria. Alături de crucile noastre de fiecare zi, de asemenea se află alături de noi. Și, dacă este nevoie, ne va lua în brațe, așa cum făceau mamele noastre atunci când eram mici.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2013