O ULTIMĂ ÎNCERCARE URMATĂ DE VICTORIA FINALĂ
EVANGHELIA
Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,14-29
În acel timp, regele Irod a auzit de Isus, căci numele lui devenise cunoscut şi se spunea: “Ioan Botezătorul a înviat din morţi şi de aceea puterea minunilor lucrează în el”. 15 Alţii însă spuneau: “Este Ilie”, iar alţii spuneau: “Este un profet ca unul dintre profeţi”. 16 Auzind, Irod a zis: “Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. 17 Căci însuşi Irod trimisese ca să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, Filip, pe care o luase în căsătorie. 18 Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: “Nu-ţi este permis s-o iei pe soţia fratelui tău”. 19 Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere. 21 A venit însă o zi prielnică atunci când Irod, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, a făcut un ospăţ pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galileea. 22 Intrând, fiica Irodiadei a dansat şi a plăcut lui Irod şi comesenilor lui. Atunci, regele i-a zis fetei: “Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!” 23 Şi i-a jurat: “Ceea ce îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. 24 Atunci ea, ieşind, a spus mamei sale: “Ce să cer?” Aceasta i-a zis: “Capul lui Ioan Botezătorul”. 25 Şi, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: “Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. 26 Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului şi a comesenilor, nu a voit s-o refuze. 27 Regele a trimis un executor şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare 28 şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29 Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.
Cuvântul Domnului
Doamne, cred în Tine și în tot ceea ce ai învățat, așa cum a fost transmis prin intermediul Bisericii Tale. Sper în Tine, știind că nu mă vei alunga niciodată din fața Ta. Numai prin păcat am putut să mă smulg de mâinile Tale iubitoare. Deși sunt slab, am încredere că mă vei păstra aproape. Doamne, te iubesc și doresc ca dragostea mea față de Tine să crească, pentru că meriți mult mai mult decât oferta mea mizerabilă. Cu toate acestea, știu, de asemenea, că ești mulțumit de dorința mea după de Tine. Dă-mi, Doamne, o inimă cinstită și sinceră.
„Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”
Verdictul conștiinței se face întotdeauna cunoscut. Vinovăția lui Irod cu privire la uciderea lui Ioan Botezătorul era proiectată ca o amintire obsedantă a prezentului. Cei care L-au respins radical pe Dumnezeu, deși ar putea deține o mare putere sau bogăție, o deosebită inteligență sau abilitate, sunt în cele din urmă cei mai nesiguri oameni de pe pământ. Atunci când bunătatea autentică apare în viața lor, ea li se prezintă ca o amenințare. Îi condamnă și îi înstrăinează de ei înșiși. Toate acestea nu sunt decât o reflectare a stării lor sufletești în fața lui Dumnezeu. Aceasta este puterea conștiinței omului: ea își impune sentința dureroasă cu mult înainte ca persoana să ajungă vreodată la Tribunalul Suprem de judecată. Asemenea lui Cristos, nu putem decât să rămânem tăcuți în fața Irozilor lumii, rugându-ne ca ei să înceteze rezistența în fața harului.
„Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere”
„Temeți-vă de harul lui Dumnezeu care trece fără să se mai întoarcă”. În viața tuturor persoanelor, chiar și a celor răi, le este oferită destulă îngăduință pentru a se mântui, destulă astfel încât Dumnezeu să le poată oferi adevărul mântuirii în limitele libertății lor. Astfel de haruri durează doar o vreme, nu pentru totdeauna. Aceste momente nu pot fi tratate ca niște momente care ne liniștesc temporar conștiința, doar pentru a ne permite să continuăm în păcatul nostru și în împotrivirea de a trăi o viață sfântă. Irod se temea de Ioan, știa că este un om sfânt și simțea atracția cuvintelor sale, dar nu a făcut nimic pentru a-i răspunde. Nu poți să te joci cu Dumnezeu și să câștigi. Irod pierdea și a atacat ceea ce știa că ar trebui să iubească. Această tragedie trebuie să ne învețe să fim sinceri și să nu „întemnițăm” niciodată vocea lui Dumnezeu în conștiința noastră, ci să o lăsăm să domnească în viața noastră. Trebuie să ne folosim libertatea pentru a răspunde vocii lui Dumnezeu, rupând lanțurile egoismului sau frica de a ne sacrifica, care ne leagă de întuneric.
„L-a decapitat în închisoare”
Ultima onoare pe care Cristos ar putea să o ofere unui apostol credincios, care a rămas ferm în slujba adevărului și împotriva provocărilor întortocheate ale răului din jurul său, este – într-un anumit sens – o participare „deplină” la misterul său pascal. Ceea ce a început ca mărturie prin proclamarea convertirii, Ioan încheie acum cu mărturia speranței victorioase pe care cei binecuvântați o dobândesc prin Cristos. Acest lucru nu este niciodată mai clar decât în moartea unui martir, așa cum reiese din acest fragment din Cartea Înțelepciunii: „Și dacă în văzul oamenilor sunt pedepsiți, speranța lor este plină de nemurire. Fiind disciplinați cu puține [suferințe], li s-au făcut multe binefaceri; căci Dumnezeu i-a încercat și i-a găsit vrednici de el. Ca pe aur în foc i-a probat și i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot”. (Înț 3,4-6).
Fie ca noi să acceptăm astăzi drumul greu al fidelității pentru a fi „disciplinați cu puține [suferințe] și a fi găsiți vrednici de speranța „plină de nemurire”.
Lasă-mă să am parte, Isuse, de gloria martirilor prin numeroase dar mărunte gesturi de fidelitate – față de conștiința mea, față de misiunea mea și față de slujirea sufletelor. Eroic și plin de speranță, fă-mă să accept, din iubire, chiar și o condamnare și să nu mă tem de nicio cale pe care mi-o deschizi astăzi. Fă să fiu ca unul care a murit și totuși trăiește, anticipând împlinirea unei vieți sfinte care nu se va sfârși niciodată.
Mă voi strădui să fiu sincer în tot ceea ce fac și voi folosi sacramentul Spovezii ca pe un loc de convertire constantă și de conformare față de voința lui Dumnezeu.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: