O VOCE DE DINCOLO DE MORMÂNT

În ziua de 14 noiembrie 2005, presa difuza următoarea știre:  „un irlandez s-a speriat de moarte în timp ce se ruga în fața cavoului unei rude, întrucât din mormântul vecin începu să sune un celular.

Din câte se vede, crește numărul irlandezilor care cer să fie  îngropați cu tot cu celularul lor”.

Într-adevăr, există preferințe curioase. La popoarele antice, morții erau îngropați cu bijuterii și alimente. Pe irlandezi pare că-i preocupă mai mult comunicarea decât alimentația.

Credința noastră ne învață că, într-adevăr, comunicarea cu ființele noastre dragi nu încetează o dată cu moartea: credem „în împărtășirea sfinților”. E clar că această comuniune nu se stabilește prin intermediul celularului, a cărui baterie se termină repede.

Însă dacă răposații noștri se află în purgator, au nevoie de ajutorul nostru și noi putem să-i ajutăm. Tot binele pe care-l facem putem să-l oferim Domnului pentru a-i ajuta pe cei care se purifică. Iar dacă se află în cer, ei ne ajută pe noi. „Este o faptă pioasă și sfântă a ne ruga pentru cei morți, ca să fie eliberați de păcatele lor” (2Mac 12,46).