OBIȘNUINȚA

Don Antonio Alcald Galiano, politician și scriitor originar din Cádiz, se întâlni odată cu o doamnă pe care nu o mai văzuse de mai bine de douăzeci de ani. Femeia îi spuse foarte convinsă:

– Don Antonio, vă găsesc foarte bătrân.

– Nici tu nu ești mai tânără decât atunci – reluă don Antonio. Ți se întâmplă și ție ceea ce li se întâmplă celor care se îmbarcă pentru prima dată: când nava se avântă în larg, li se pare că pământul este cel care se îndepărtează de ei și că ei nu se mișcă.

Când a trecut multă vreme de când nu am mai văzut pe cineva, cu ușurință observăm schimbarea și urmele lăsate de timp. Pe noi înșine ne vedem în fiecare zi, iar urma pe care timpul o lasă în noi nu ne mai izbește, pentru că nu vine dintr-o dată.

Ceea ce este mai rău e că la fel se întâmplă cu greșelile și lipsurile noastre. Ne obișnuim și este rău să ne obișnuim astfel.

Lipsuri și greșeli vom avea cât vom trăi. Aceasta nu este rău, câtă vreme nu încetăm de a lupta cu ele. Nu contează că avem lipsuri, dacă ne luptăm, căci lupta este cea care ne sfințește.