OBOSEALA SFINTEI FECIOARE
O fetiță, de vreo patru ani, privea împreună cu bunica sa la statuia Maicii Domnului de la Fatima, care era purtată în procesiune. Privind la statuie, îi spuse bunicii sale:
– Sărăcuța de ea, se vede că este foarte obosită și nu poate să umble. Pentru asta este purtată de alții.
După aceea a mers cu bunica la biserică. Sosind momentul de a pleca, plângea pentru că voia să o ducă pe sfânta Fecioară acasă la ea, ca să se odihnească.
Și noi, cei mari, de multe ori gândim asemenea micuței: „Sfânta Fecioară este destul de obosită ca să mă mai audă, ca să-mi mai asculte cererile mele, eșecurile și promisiunile mele…”
Un cântec foarte frumos închinat Mariei spune într-una dintre strofele sale: „Rugându-mă ție am putut să înțeleg că o mamă nu se satură niciodată să aștepte…”
Nu se satură să aștepte, nu se satură să asculte, nu se satură să ajute, pentru că nu se satură să iubească.
Acesta este secretul său și aceasta este garanția noastră și motivul încrederii noastre.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014