Se povestește că, atunci când englezii construiau calea ferată care traversează Africa de Sud, nu era deloc ușor să-i facă pe localnici să lucreze. Lipsa de pregătire a oamenilor și căldura nu erau deloc un stimulent bun. Atunci când un șef de echipă nu era de față, se tolăneau să se odihnească.

Într-o zi, unul dintre șefii de echipă englezi a trebuit să lipsească pentru a merge în oraș. Înainte de a pleca, i-a îmbărbătat pe muncitori. Le-a spus că, deși el pleca, ochiul său va continua să-i supravegheze. Și, sub privirile uimite ale tuturor, și-a scos un ochi pe care-l avea din sticlă și l-a așezat pe o stâncă.

Au început să lucreze din tot sufletul până când unul dintre ei, îndrăzneț, s-a dus pe din dosul stâncii și a pus peste misteriosul ochi o coajă de nucă de cocos. 

Din acel moment, întrucât ochiul nu mai putea vedea, s-au pus cu toții pe tras chiulul.

 

Omnisciența divină, cunoașterea deplină și absolută a lui Dumnezeu, se obișnuiește a fi reprezentată printr-un triunghi echilateral cu un ochi în centru. Există oameni care și-l imaginează precum negrii cu ochiul șefului de echipă. Nefastă viziune despre Dumnezeu!

E ochiul plin de dragoste al unui tată care se bucură să ne vadă luptând pentru ceea ce este spre binele nostru.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013