OCUPAȚII BLESTEMATE

Dintr-o scrisoare a sfântului Bernard către Papa Eugen al III-Iea: „Mă tem ca nu cumva, în mijlocul nenumăratelor tale ocupații, să nu disperi, pentru că nu poți să le duci la capăt, și; astfel, să ți se împietrească inima. Să acționezi cu chibzuință, abandonându-le pentru un anumit timp, ca să nu te domine și să te târască acolo unde nicidecum nu vrei să ajungi. Poate că mă vei întreba: Unde? La împietrirea inimii.

Vezi bine unde te pot târî aceste ocupații blestemate – haec occupationes maledictae – , dacă vei continua să te dedici lor întru totul, ca și până acum, fără a-ți rezerva deloc timp pentru tine”.

Ocupații blestemate, acelea ale unui papă? Da, sunt, dacă nu ajută la a se apropia mai mult de Dumnezeu. Cum spunea Ioan Paul al II-lea, ar fi o afacere proastă „să-l lăsăm pentru lucrurile lui Dumnezeu pe Dumnezeul lucrurilor” .

Este vorba de luptă și de ordine. Multele ocupații nu ne scutesc de la a face rugăciune. Din contră, o solicită cu și mai multă insistență.

„Rugăciunea este aceea care marchează stilul esențial al preotului; fără ea stilul se desfigurează” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către preoți, 1979, nr. 10).

De fapt, rugăciunea marchează stilul de viață al  creștinului. Fără dragoste față de Dumnezeu nu există viață creștină. Și fără relație nu există iubire posibilă.  Dragostea, umană sau divină, se naște și crește odată cu relația. Rugăciunea este tocmai relație cu Domnul.

De aici vine acel vechi adagiu ascetic: „Viața ta va fi ceea ce va fi rugăciunea ta”.