ORFAN

Un tânăr student merge într-o zi, cu un tovarăș de-al său, să se plimbe printr-un parc. Pe acolo obișnuiesc să se plimbe și multe mame cu copilașii lor: mamele vorbesc între ele, iar copiii se joacă.

Unul dintre micuți se împiedică și cade. Îndată ce a căzut începe să plângă strigând: „Mama! Mama!”

Tânărului student, numaidecât ce l-a auzit, îi dau lacrimile. Prietenul său, surprins, îl întreabă curios:

– Ce-ai pățit? De ce te plângi?

– Păi, eu nu am putut spune niciodată „mama”. Mama a murit la nașterea mea.

A nu o fi cunoscut pe mamă trebuie să fie foarte dureros. Această absență lasă o urmă de neșters. Însă, de când Isus, în agonie fiind, ne-a încredințat-o pe Mama sa, nu mai există orfani pe pământ. Toți avem o Mamă. Acel tânăr, cu siguranță, avea două mame în cer: pe mama sa pământească și pe Mama cerească.

Toți, precum copiii mici, trebuie și putem să strigăm „Mamă”. Acest lucru îl putem face atât când cădem, cât și atunci când stăm în picioare.

Această Mamă niciodată nu este neatentă: ne privește, ne ascultă și ne ajută întotdeauna.