ORI TOȚI, ORI NICIUNUL

Un copil de vreo nouă ani, într-o duminică, îi aduce aminte tatălui său că trebuie să meargă la biserică.

– Astăzi nu mergem – spune tatăl. Am altceva defăcut.

– Dar tată – insistă copilul astăzi avem obligația de a merge. O cere porunca a treia din Decalog.

– Nu-ți fă griji. Asta nu are importanță. Ai să mergi în altă zi.  Puștiul tace, însă în scurt timp intervine din nou:

– Atunci, tată, dacă porunca a treia nu are importanță, cea de-a patra cu atât mai puțin.

Poruncile nu sunt un capriciu al lui Dumnezeu, nici niște obstacole pe care ni le pune în cale. Sunt ceva asemănător indicatoarelor de pe șosea. Indicatorul nu  creează pericolul; pur și simplu, îl semnalizează, îl anunță. Pericolul se află deja acolo. Dumnezeu, pentru că ne iubește, ne arată ceea ce este convenabil pentru noi, ceea ce este bun și ceea ce nu este bun.

Faptul de a ne fi dat, de a ne fi indicat poruncile, este o dovadă de iubire. Răspunsul logic din partea noastră ar trebui să fie recunoștința.

Nu trebuie să confundăm ceea ce este ușor sau plăcut cu ceea ce este bun. Cu atât mai puțin ceea ce este scump, ceea ce costă, cu ceea ce este rău. În mod normal, lucrurile bune costă.