PENTRU FLORI, ÎN CER

O femeie profund pioasă era căsătorită cu un domn care era departe de orice practică religioasă. Pe lângă aceasta, era bolnav de inimă. Soția se ruga constant pentru convertirea lui.

Ea obișnuia să pună flori la o statuie a Maicii Domnului pe care o aveau în casă. El le tăia din grădină și i le dădea soției, știind foarte bine pentru ce erau destinate. 

A murit pe neașteptate. Soția, tulburată, s-a îmbolnăvit. Ajunsese să-i fie frică de propria integritate mentală. Ideea condamnării soțului ei o răvășea.

În cele din urmă, deși locuia într-o zonă destul de îndepărtată, a putut să facă o vizită la Ars. Când sfântul paroh a văzut-o, a întrebat-o:

– Ați uitat de buchetele de flori pe care soțul dumneavoastră le tăia pentru preasfânta Fecioară?

„Ați uitat de buchetele de flori…?”

Impresionant. Soția poate să uite gestul mărunt de afecțiune al soțului ei față de preasfânta Fecioară. Soția poate să uite, însă preasfânta Fecioară nu! Nu uită nici cel mai mic gest pe care îl facem față de ea.