PIATRA FILOZOFALĂ

Un frate laic simțea o mare admirație față de sfântul Bonaventura, impresionat de cunoștințele sale. Într-o zi, nu s-a putut abține și i-a spus:
– Ferice de dumneavoastră, părinte Bonaventura, că sunteți maestru în teologie și cunoașteți atâtea lucruri pe care eu nici măcar nu le înțeleg…! Ferice de dumneavoastră!
Sfântul zâmbi și spuse:
– Uite, dragul meu, dacă o bătrânică ignorantă îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât mine și-i împlinește voința cu mai multă iubire decât mine, crede-mă, este mai ferice decât mine, cu toată știința mea.
În visele mitologiei grecești se povestește că Midas, fiul lui Gordios, vechiul rege al Frigiei în Tracia, a primit de la zei puterea de a transforma în aur tot ceea ce atingea. Alchimiștii medievali căutau, fără rezultat, „piatra filozofală”, capabilă să schimbe în prețiosul metal orice lucru ar fi atins.
Noi, creștinii, avem această piatră filozofală: iubirea lui Dumnezeu care transformă în glorie tot ceea ce facem.
Acesta este secretul vieții Mariei și al atâtor altor suflete care au fost și care sunt în lume.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013
