PLÂNSUL

Evanghelia de astăzi (din Anul A, care este opțională pentru Anii B și C) ne prezintă episodul emoționant al învierii de către Isus din morți a prietenului său apropiat, Lazăr. Lazăr era fratele Mariei și al Martei din Betania. Marta ne este cunoscută mai ales pentru faptul că i-a pregătit lui Isus și apostolilor săi o masă, în timp ce Maria era la picioarele lui, ascultându-l. Maria ne este cunoscută, de asemenea, drept cea care „îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei.” (In 11,2). În Evanghelie, Sfântul Ioan ne spune: „Isus îi iubea pe Márta, pe sora ei şi pe Lazăr” (In 11,5).

În prezent, boala nu mai provoacă neapărat moartea, dar, având în vedere cunoștințele medicale limitate din vremea lui Isus, moartea provocată de o boală era un fenomen mult mai frecvent. Exista o mare îngrijorare atunci când cineva se îmbolnăvea de febră. Marta și Maria, din cauza îngrijorării lor, au trimis vorbă lui Isus despre boala lui Lazăr: „Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!” (In 11,3). Când a auzit acest lucru, Isus le-a spus apostolilor: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea” (In 11,4)

În ciuda acestui fapt, Isus a mai rămas două zile în locul în care se afla înainte de a călători spre Betania. Datorită intuiției sale dumnezeiești, Isus știa că Lazăr va muri înainte de sosirea sa. Când a sosit, Marta l-a întâmpinat, exprimându-și profunda durere. Maria a venit și ea, disperată și îndurerată. Când Isus a văzut-o, „s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat” și „a lăcrimat”.

De ce ar lăcrima Fiul lui Dumnezeu? El știa ce avea de gând să facă. Știa că tristețea tuturor se va transforma curând în bucurie. Atunci de ce să lăcrimeze? De îndată ce Isus a lăcrimat, unii dintre cei prezenți au spus: „Iată cât de mult îl iubea!” (In 11,36).

Lacrimile lui Isus dezvăluie profunzimea compasiunii inimii sale. El nu este doar Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, dar este și pe deplin om, iar Inima sa Preasfântă este cu adevărat o inimă omenească, perfect unită cu dumnezeirea sa. Isus a exprimat profunzimea iubirii sale în acel moment în care a cunoscut atât de multă suferință, confuzie, credință, lipsă de credință, durere, pierdere și chiar disperare. El a simțit toate aceste emoții din partea oamenilor de față și a fost mișcat de cea mai sfântă și mai curată compasiune pe care o inimă a simțit-o vreodată.

În timp ce continuăm să călătorim spre sfârșitul Postului Mare și să medităm la păcatele noastre și că avem nevoie de iertare, folosiți această relatare evanghelică pentru a vă reaminti că Isus, a cărui Inimă este plină de compasiune față de dumneavoastră, vă îndeamnă să renunțați la păcate. Continuați să vă examinați conștiința cu onestitate, cu umilință și atenție. Isus vă iubește, așa cum i-a iubit pe Maria, pe Marta și Lazăr. Făcând experiența păcatului, a durerii, a confuziei sau, uneori, chiar a disperării, fiți convinși că Isus simte o durere sfântă, plânge și simte milă pentru dumneavoastră. La sfârșitul timpului, el va fi Judecătorul tuturor. Pentru moment, însă, este plin de îndurare și compasiune și vi se adresează așa cum i s-a adresat și lui Lazăr: „Lazăr, vino afară!” și „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” (In 11,43-44). Renunțați la toate păcatele dumneavoastră. Eliberați-vă de tot ceea ce vă împovărează. Ridicați-vă pentru a primi viața nouă a harului.

Reflectați cu privire la compasiunea și îndurarea Domnului. Meditați la lacrimile lui Isus vărsate și pentru dumneavoastră, lacrimi care sunt în strânsă legătură cu tot ceea ce trăiți, cu tot ceea ce suferiți. Gândiți-vă la bucuria pe care au simțit-o cei care l-au văzut pe Lazăr ieșind din mormânt și înțelegeți că o mai mare bucurie vă așteaptă dacă veți răspunde la glasul Domnului Isus care vă îndeamnă să ieșiți din mormântul păcatului și al vinovăției, la noutatea și plinătatea vieții harului.